O nouă lansare de carte la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia

Marți, 9 aprilie a.c., în a patra săptămână din Postul Mare, Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei și Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia vor organiza un eveniment cultural-duhovnicesc deosebit. Începând cu ora 18.00, în Aula „Dumitru Stăniloae” din incinta instituției de învățământ teologic universitar, va avea loc lansarea cărții cu titlul „Păturica roz. Întemnițat în China comunistă”, scrisă de către domnul Marius Balo, teolog și scriitor, originar din Cluj-Napoca.

Evenimentul va fi moderat de părintele lect. univ. dr. Oliviu Botoi, consilier cultural al Arhiepiscopiei Alba Iuliei. Volumul, apărut în noiembrie 2023, la Editura Litera din București, prezintă calvarul pe care autorul l-a trăit timp de opt ani în temnița din Shanghai (China). Totodată, romanul constituie o mărturie a scriitorului Marius Balo despre libertate, dragoste și speranță într-un univers kafkian. De curând, pe 31 martie, cartea a fost lansată la Catedrala „Învierea Domnului” din Târgu-Mureș.

Teologul și scriitorul Marius Balo s-a născut la data de 31 ianuarie 1981. Pasionat de limba și literatura engleză, a efectuat studii în domeniul teologiei la Cluj-Napoca și New York. Ulterior, a fost cadru didactic în China, unde, sub o acuzație pe care o consideră falsă, a fost întemnițat timp de opt ani. Aflat în detenție, a început să scrie proză, o bună parte din respectivele texte aflându-se la baza romanului cu titlul „Păturica roz. Întemnițat în China comunistă”. Prezentul volum constituie său debutul editorial.

Share