Părintele Calistrat Chifan și reprezentanții Asociației GIO, prezenți în parohia Sâncraiu de Mureș

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, duminică, 17 martie a.c., la invitația părintelui paroh Ștefan-Gabriel Caraș, preacuviosul părinte Calistrat Chifan, viețuitor la Mănăstirea Vlădiceni, județul Iași, a slujit Sfânta Liturghie în biserica parohială „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Sâncraiu de Mureș, după care a rostit un impresionant cuvânt de învățătură.

La acest eveniment misionar, au participat mulțime multă de credincioși, care s-au bucurat de prezența părintelui ieromonah. În această notă de bucurie, la finalul slujbei, după ce au fost miruiți, credincioșii au avut posibilitatea să imortalizeze această întâlnire, astfel arătându-și prețuirea față de părintele Calistrat, dar și dorința de a păstra vie în minte și în suflet această zi memorabilă.

De asemenea, bucuria a fost amplificată de prezența reprezentanților Asociației GIO (Generații iubite și ocrotite), care au organizat în curtea bisericii parohiale o colectă pentru a susține material femeile care renunță la gândul de a face avort și aleg viața. Această acțiune se încadrează în tematica „Lunii pentru viață”, fiind realizată în sprijinul mamelor care au condiții materiale precare.

Preot paroh Ștefan-Gabriel Caraș

Share