Părintele Cornel Gabor a trecut la Domnul

Părintele Cornel Gabor, preot al parohiei Seuca, protopopiatul Târnăveni, în perioada 2000-2017, a trecut la cele veșnice în seara zilei de miercuri, 31 ianuarie. Slujba de înmormântare a vrednicului de pomenire părinte Cornel Gabor va fi oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, sâmbătă, 3 februarie, începând cu ora 12.00, la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din municipiul Târnăveni.

Părintele Cornel Gabor s-a născut în data de 3 iunie 1954, în orașul Sibiu, într-o familie de vrednici creștini, Ioan și Anica, fiind al treilea din cei patru copii ai acestora. După definitivarea cursurilor primare și gimnaziale la Liceul de Muzică și Arte plastice, tânărul Cornel Gabor a urmat studiile liceale, pentru ca mai apoi să fie încorporat pentru un an și șase luni în cadrul Ministerului de Interne. După satisfacerea stagiului militar, în anul 1975, s-a înscris la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu, răspunzând astfel chemării pentru preoție. A obținut licența în Teologie la catedra de Istorie Bizantină.

În data de 16 decembrie 1979, a fost hirotonit preot de către Episcopul Emilian Birdaș pe seama parohiei Miheșu de Câmpie, protopopiatul Luduș. A păstorit aici vreme de opt ani, având parte de alese bucurii și realizări administrative. În tot acest timp, a ridicat o nouă casă parohială și anexele gospodărești. Părintele a știut, de asemenea, să constuiască și în ogorul sufletelor credincioșilor din parohia sa, ajungând să se distingă între preoții din zonă, atât prin hărnicia sa, cât și prin râvna cu care își păstorea credincioșii. În anul 1989, este trimis să slujească în parohiile Idiciu și Lepindea, urmând ca în anul 2000 să fie transferat în parohia Seuca, protopopiatul Târnăveni. Aici, în stăvechiul „sat al olarilor” de pe Valea Târnavei Mici, părintele Cornel Gabor a lucrat „cu timp și fără timp” în Casa Domnului, slujind lui Dumnezeu și credincioșilor încredințați spre păstorire.

În anul 2001, alături de credincioșii parohiei Seuca, a fost părtaș la bucuria resfințirii locașului de cult, primind cu acest prilej distincția de iconom. În toți acești ani de rodnică preoție, a născut suflete pentru Împărăția lui Dumnezeu, a mângâiat pe cei întristați, a ajutat pe cei oropsiți și a dăruit multor suflete eliberare de sub povara greșelilor, prin puterea Tainei Sfintei Preoții, cu conștiința că își împlinește datoria spre care a fost chemat.

După 38 de ani de activitate misionar-pastorală, cu binecuvântarea Întâistătătorul Eparhiei noastre, părintele Cornel Gabor s-a pensionat. A fost îmbisericit în parohia Seuca, rămânând cu dorința de a sluji lui Dumnezeu și oamenilor. În seara zilei de 31 ianuarie, după o îndelungată suferință, părintele Cornel Gabor a trecut la Domnul. Slujba de înmormântare va fi oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, sâmbătă, 3 februarie, începând cu ora 12.00, la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din municipiul Târnăveni.

Pr. protopop Sergiu Dumitru

Share