Părintele Ioan Sand, preot al parohiei Iclănzel, protopopiatul Luduș, în perioada 1988-2020, a trecut la cele veșnice în cursul zilei de vineri, 29 noiembrie. Slujba de înmormântare a vrednicului de pomenire părinte Ioan Sand va fi oficiată duminică, 1 decembrie, la biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din parohia Iclănzel.
Părintele Ioan Sand s-a născut pe data de 19 iulie 1954, în localitatea Oarba de Mureș, din binecredincioșii părinți Toader și Lucreția, fiind al șaptelea din cei nouă copii ai familiei. Școala primară a urmat-o în satul Dileu, iar clasele gimnaziale în localitatea Ogra. Chemat de dorul slujirii lui Dumnezeu, a urmat cursurile Seminarului Teologic din Cluj-Napoca, pe care le-a absolvit în anul 1978. În același an, pe drumul vieții i se alătură tânăra Maria Cătană, cu care se căsătorește în data de 19 august 1978, conviețuind vreme de 29 ani. Dumnezeu le-a binecuvântat familia cu trei copii, cărora le-au oferit o educație frumoasă și le-au insuflat credință puternică în Dumnezeu.
Darul preoției l-a primit în anul 1978, fiind hirotonit pe seama parohiei Tupilați și a parohiei Viișoara, județul Vaslui, unde a rămas vreme de 10 ani, până în anul 1988. Din anul 1988 a păstorit bisericile din comuna Iclănzel și filia Mădărășeni, județul Mureș, unde a fost exemplu de statornicie, fiind bun chivernisitor al tainelor lui Dumnezeu. Astfel, cu sprijinul comunității restrânse de credincioși și al altor donatori care l-au iubit și l-au respectat, a reușit să renoveze casa parohială și a îmbunătățit încălzirea din biserică printr-un sistem centralizat cu centrală termică. În anul 2007 a fost zguduit de o mare încercare, doamna preoteasă fiind chemată spre veșnică odihnă.
După ample lucrări de renovare la biserica monument istoric din Mădărășeni, care poartă hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, pe data de 4 octombrie 2015 are loc resfințirea bisericii, slujbă oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, moment în care primește distincția de iconom. La vârsta de 66 de ani se pensionează, după o altă încercare prin care își pierde fiul Ciprian, primar al comunei Iclănzel, trecut la Domnul la vârsta de doar 39 de ani. Încercat de aceste pierderi ale celor dragi și chinuit de mai multe probleme de sănătate, care se agravează de la începutul anului 2024, părintele Ioan Sand trece la Domnul în data de 29 noiembrie 2024. Înmormântarea vrednicului de pomenire părinte Ioan Sand va fi oficiată duminică, 1 decembrie 2024, în biserica parohială cu hramul „Sfântul Vasile cel Mare” din localitatea Iclănzel.
Părintele a slujit biserica lui Hristos cu devotament și dăruire peste patru decenii. A fost un preot blând, care a trăit chemarea de a-i înțelege și de a-i sprijini pe ceilalți, urmând modelul lui Hristos: „blând și smerit cu inima” (Matei 11, 29). Compasiunea sa îl făcea un sprijin pentru cei aflați în suferință. Slujirea sa autentică este o expresie a puterii interioare născute din credința puternică și iubirea jertfelnică, slujind comunitatea cu răbdare și dragoste, imitându-L pe Hristos, Care „nu a venit să I se slujească, ci să slujească” (Marcu 10, 45). Un astfel de preot a fost vrednicul de pomenire părinte Ioan Sand, care a fost un exemplu viu al vieții creștine, oferind nu doar predici, ci și un mod de viață care inspiră.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!