Părintele Lucian Vasile Suciu a trecut la cele veșnice

Părintele Lucian Vasile Suciu, păstor al parohiei Nadășa cu filia Habic (județul Mureș) timp de 36 de ani, a trecut la cele veșnice la data de 26 iunie 2024. Slujba înmormâtării va fi oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, duminică, 30 iunie, de la ora 14.00, la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din parohia Nadășa, protopopiatul Reghin.

Părintele Suciu Lucian Vasile s-a născut la data de 13 octombrie 1949, în localitatea Comori, județul Mureș, din părinții Vasile și Silvia Suciu, fiind primul din cei doi copii ai familiei. A frecventat școala primară în satul natal și în localitatea Sânmihaiul de Pădure. După frecventarea cursurilor liceale în orașul Reghin, a activat ca învățător în satul natal. Fiind crescut într-o familie de buni creștini, a urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox din Curtea de Argeș, începând cu anul 1974. După finalizarea studiilor, în anul 1977, s-a căsătorit cu tânăra Lenuța Ciurba din localitatea Comori, Dumnezeu binecuvântând căsnicia lor cu trei fii: părintele Cristian Lucian, actualmente protopop de Málaga (Spania), Dan Vasile și Emilian Sebastian.

Pe data de 6 decembrie 1977, a fost hirotonit întru preot de către Episcopul Emilian al Alba Iuliei, pe seama parohiei Nadășa cu filia Habic. A slujit aici cu dăruire și jertfelnicie timp de 36 de ani, fiind pensionat pe caz de boală în anul 2013. În timpul anilor de păstorire, dar și după pensionare, a îndrumat și povățuit pe toți cei încredințați spre păstorire. În plan administrativ, a restaurat și înfrumusețat bisericile parohiale cu pictură, amenajând și un muzeu bisericesc în localitatea Nadășa. Pentru meritele deosebite în plan pastoral-misionar și administrativ-gospodăresc, a fost hirotesit întru iconom-stavrofor. În urma unei perioade de patru ani de suferință, a trecut la cele veșnice în cursul zilei de miercuri, 26 iunie 2024.

Slujba înmormâtării va fi oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, duminică, 30 iunie, de la ora 14.00, la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din parohia Nadășa, protopopiatul Reghin.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Pr. Vasile Halațiu

Share