Periplu al membrilor ASCOR Alba Iulia la mănăstirile din Bucovina

În perioada 10-13 iulie 2021, membrii ASCOR – Filiala Alba Iulia au organizat un pelerinaj cu totul aparte la mănăstirile din Bucovina. Tinerii, însoțiți de președintele filialei, Petru Mircea, alături de vicepreședinții Alexandru Graur și Adrian Bândean, și coordonați de părintele diacon Răzvan Brudiu, au putut simți în mod deplin experiența de neînlocuit a rugăciunii în comuniune, vizitând totodată numeroase obiective cu încărcătură spirituală și istorică.

Cu ocazia acestui itinerariu, au putut descoperi obiceiurile și tradițiile specifice zonei, dar și mănăstirile cu deosebitele fresce interioare și exterioare care fac parte din patrimoniul mondial UNESCO. Dintre locurile vizitate de către membrii ASCOR amintim Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava, Mănăstirile Putna, Sihăstria Putnei, Voroneț, Sucevița, Moldovița, Sihăstria, Agapia, Văratec, Neamț, Cămârzani, Sihăstria Neamțului, precum și chilia Sfântului Daniil Sihastrul.

De asemenea, în seara zilei de 10 iulie, membrii ASCOR Alba Iulia au fost primiți la Mănăstirea Putna de către părintele Melchisedec Velnic, starețul așezământului monahal. Părintele stareț le-a adresat tinerilor un cuvânt de bun venit și sfaturi folositoare de suflet, legate de provocările vieții. În continuarea vizitei, unul dintre viețuitorii Mănăstirii le-a făcut cunoscut celor prezenți istoricul vetrei monahale, prezentându-le totodată locașul de închinare, paraclisul, muzeul, biblioteca și expoziția intitulată „Serbarea de la Putna-150. Continuitatea unui ideal”.

Totodată, duminică, 11 iulie, după săvârșirea Sfintei Liturghii, voluntarii ASCOR Alba Iulia au susținut un scurt recital patriotic transmis în direct pe pagina de facebook a mănăstirii. În continuarea periplului duhovnicesc, tinerii ascoriști s-au recules la mormintele unor mari duhovnici: Ilie Cleopa, Paisie Olaru, Ioanichie Bălan, Iachint Unciuleac, Proclu Nicău, Arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților, Episcopul-vicar Gherasim Putneanul.

Foto credit: Paul Alin Scrobotă

Share