Premierea elevilor albaiulieni participanți la concursul național „Împreună cu  Hristos în viață”

Duminică, 31 martie 2024, 38 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Alba Iulia au fost premiați pentru participarea la Concursul Național cu participare internațională „Împreună cu Hristos în viață”. Tema celei de-a opta ediții a competiției a fost „Cuvântul care vindecă”. Premierea a avut loc după Sfânta Liturghie, oficiată la Biserica Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Alba Iulia. Elevii au primit diplome și premii, constând în articole de papetărie, rechizite, icoane și cărți cu viețile sfinților.

Participarea elevilor la acest concurs este o formă deosebită de mărturisire a credinței, iar colaborarea părinților o putem numi o aleasă formă de apostolat creștin. Nu în ultimul rând, premierea tinerilor în biserică și implicarea părintelui Ilarie Moldovan nu este altceva decât dovada incontestabilă a prezenței harului lucrător prin iubire, pe care Mântuitorul îl confirmă în Evanghelia Sa: „Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20).

Elevii care au fost premiați sunt Alexandru Varga din clasa a II-a, care a obținut locul I la etapa națională la categoria lui de vârstă, Filip Oltean, Anya-Maria Oprean și Ana Sofia Sima din clasa a IV-a, care au obținut mențiuni. De asemenea, elevii instituției de învățământ au reușit performanța obținerii a 23 de premii I la etapa județeană și alte 15 premii speciale.

În cuvântul rostit cu acest prilej, părintele Ilarie Moldovan a evidențiat importanța rugăciunii în viața noastră, îndemnând copiii să își facă timp pentru rugăciune, apoi să împletească rugăciunea cu milostenia, cunoașterea cu trăirea duhovnicească, să participe la slujbele Bisericii și să se împărtășească cu Sfintele Taine. La final, părintele paroh le-a dăruit copiilor cărți cu viețile sfinților taumaturgi și icoane.

Prof. Ancuța- Laura Oprean

Share