Prezență arhierească în parohia albaiuliană Platoul Romanilor

Duminică, 25 februarie 2024, Părintele Arhiepiscop Irineu a fost prezent în mijlocul credincioșilor parohiei albaiuliene Platoul Romanilor. Arhipăstorul nostru a participat la Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură în biserica „Pogorârea Sfântului Duh”.

În Duminica a XXXIII-a după Rusalii, prima din perioada liturgică a Triodului, numită și „Duminica Vameșului și a Fariseului”, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a poposit la biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din parohia Platoul Romanilor, municipiul Alba Iulia. Întâistătătorul Eparhiei noastre a participat la Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură, în prezența a numeroși credincioși dreptslăvitori. Comunitatea parohială de aici este păstorită de către preoții Grigore Buda, Alexandru Teompa și Petrișor Muntean.

Parohia Platoul Romanilor din municipiul Alba Iulia a fost înfiinţată în anul 1990, în urma deciziei Episcopiei Ortodoxe a Alba Iuliei. Piatra de temelie a noului locaș de cult a fost pusă la data de 2 iunie 1990, urmând ca în luna august să înceapă lucrările de construcție a bisericii parohiale, sub purtarea de grijă a părintelui paroh Grigore Buda. Târnosirea locașului de închinare a avut loc în data de 11 iunie 2006, în ziua Praznicului Pogorârii Sfântului Duh, fiind oficiată de către un numeros sobor de arhierei, preoți și diaconi, în frunte cu Mitropolitul Bartolomeu al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.

Share