Program de cateheze și activități educative pentru copiii din parohia Stremț I, protopopiatul Aiud

În Postul Adormirii Maicii Domnului, copiii din parohia Stremț I, protopopiatul Aiud, au participat la o serie de cateheze și activități interactive și educative. Programul a fost coordonat de către părintele paroh Sergiu Băeș.

Urmând îndemnului Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, de a intensifica lucrarea catehetică în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, în parohia Stremț I, protopopiatul Aiud, copiii de toate vârstele au participat la o serie de cateheze tematice, precum și la diverse activități interactive și educative. Prin întâlnirile de față, desfășurate în acest răstimp liturgic deosebit, s-a urmărit integrarea eficientă a tinerilor în viața Bisericii.

Programul adresat tinerilor a cuprins învățături despre credința ortodoxă, intonarea de pricesne închinate Maicii Domnului, rostirea/învățarea a numeroase rugăciuni, dar și activități artistice și interactive precum desenul, pictura, decupajul sau jocuri de lucru în echipă. La finalul activităților, copiii au participat cu mult entuziasm la slujba Paraclisului Maicii Domnului, oferind împreună răspunsurile la strană.

Pr. Sergiu Băeș

Share