Proiectul „Întru Adormire lumea nu ai părăsit” (ediția a IV-a), derulat în parohia „Buna Vestire și Sfânta Muceniță Filofteia” din Reghin

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în prima parte a Postului Adormirii Maicii Domnului, în parohia „Buna Vestire și Sfânta Muceniță Filofteia” din Reghin am desfășurat a IV-a ediție a proiectului „Întru Adormire lumea nu ai părăsit”. Centrată pe rugăciune, joc, auto-reflexie și dezvoltare personală, ediția din acest an a avut drept scop dezvoltarea cultural-educativă și artistică a tinerilor prin participarea activă la Paraclisul Maicii Domnului și la atelierele de dezvoltare personală susținute de către doamna prof. Ileana Botoi.

Având în centru jocurile și activitățile educative, copiii au avut ocazia sa învețe semnificația comunicării și importanța modului de realizare a acesteia, esențială în relaționarea cu semenii noștri. Tinerii au fost provocați la o serie de activități în aer liber, una dintre ele fiind mersul cu bicicleta, activitate încheiată în apropierea pădurii Mocear, cea mai veche pădure de stejari din România. Prin intermediul acestor activități, am pus la încercare cunoștințele despre natură și sănătate, văzute în conlucrarea armonică a templului sufletului nostru.

Toate spre slava lui Dumnezeu, sub ocrotirea Maicii Sale, și spre bucuria Bisericii Ortodoxe.

Pr. paroh Andrei Botoi

Share