Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în perioada 12 martie – 24 aprilie 2022, Parohia Ortodoxă „Buna Vestire și Sfânta Muceniță Filofteia” din Reghin a desfășurat a doua ediție a proiectului „Urcuș spre Înviere”. Partener în derularea activităților propuse a fost Colegiul „Petru Maior” din Reghin.
Întâlnirile au debutat cu prezentarea proiectului, dar și cu expunerea activităților propuse, în vederea desfășurării proiectului. Acesta a fost conceput ca o continuare a celui anterior – „Rugăciunea în viața mea” –, în cadrul căruia copiii au participat cu mare drag.
Prima activitate a fost reprezentată de Atelierul de pictură pe sticlă. Tinerii parohiei noastre, împreună cu tinerii de la Colegiul „Petru Maior” din Reghin, coordonați de doamna preoteasă Ileana Botoi, au pictat icoane cu teme specifice Postului Mare, dar și cu unii sfinți dragi copiilor. Icoanele au fost sfințite în Duminica Sfintelor Paști, când s-a realizat și o frumoasă expoziție, iar apoi copiii au putut să le ducă acasă, așezându-le la locul lor de rugăciune pe care l-au realizat în cadrul Concursului Național Catehetic „Rugăciunea în viața mea”. Atelierul de creație a fost o altă activitate în care tinerii s-au implicat, aceștia pictând motive tradiționale românești pe ouă de lemn.
De asemenea, tot sub îndrumarea doamnei preotese Ileana Botoi, copiii au participat cu bucurie la realizarea concertelor de pricesne și poezii religioase derulate de Sărbătoarea Floriilor, dar și de Sfintele Paști. În toată Săptămâna Patimilor, copiii au participat activ la sfintele slujbe, au învățat slujba Prohodului Domnului și l-au cântat în Vinerea Mare în biserica parohială.
Astfel, activitățile desfășurate în cadrul proiectului „Urcuș spre Înviere” au avut ca scop promovarea valorilor cultural-religioase, fiind cu toții conștienți că educația religioasă este cea care ne întărește sufletește și ne dă acea nădejde că, urcând alături de Hristos pe dealul Golgotei, vom primi în suflete cu toții lumina harică a izbăvirii din moarte prin înviere.
Preot paroh Andrei Botoi