Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia au înregistrat și în acest an rezultate remarcabile cu ocazia susținerii Evaluării Naționale. Toți cei 50 de tineri teologi, absolvenți ai clasei a VIII-a, au obținut medii peste 5 la probele desfășurate în perioada 25-28 iunie 2024. Instituția de învățământ teologic se numără printre cele trei școli din Alba Iulia care au înregistrat promovabilitate 100%, clasându-se în fruntea ierarhiei unităților educaționale din municipiu privind procentajul de promovare. De asemenea, Seminarul Teologic se situează pe poziția a treia la nivel județean, cu media 8,23. Rezultatele au fost afișate miercuri, 3 iulie.
Excelența academică ce caracterizează învățământul teologic albaiulian este evidențiată în mod plenar prin obținerea rezultatelor de excepție. Totodată, promovabilitatea maximă a examenului de Evaluare Națională atestă atât nivelul ridicat al angajamentului elevilor în procesul de pregătire, cât și implicarea cadrelor didactice în propria formare educațională. În urma acestei performanțe, în numele corpului profesoral, părintele prof. drd. Ioan Nistor, directorul instituției, le-a adresat sincere felicitări elevilor seminariști pentru efortul deosebit depus în răstimpul premergător susținerii probelor Evaluării Naționale.
Foto: Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” Alba Iulia (facebook)