Joi, 22 octombrie a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul clericilor din protopopiatul Târgu-Mureș, cu prilejul conferinței preoțești de toamnă.
Joi, 22 octombrie a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul clericilor din protopopiatul Târgu-Mureș, cu prilejul conferinței preoțești de toamnă. Începând cu ora 09.30, la biserica „Înălțarea Domnului” – Catedrala mare din municipiul reședință de județ, a fost oficiată slujba de Te-Deum de către un sobor de preoți, după care a avut loc derularea lucrărilor în locașul de închinare. Întrunirea s-a desfășurat sub genericul „Dimensiunile esențiale ale misiunii preoțești”, evenimentul încadrându-se astfel în tematica Anului omagial al pastorației părinților și copiilor.
În prima parte a conferinței, părintele protopop Olimpiu Zăhan a adresat celor prezenți cuvântul de bun venit, după care Părintele Arhiepiscop Irineu a prezidat lucrările sesiunii. Referatul din cadrul întrunirii a fost susținut de către părintele Mihai Pocol, păstor al credincioșilor din parohia Berghia. La final, Întâistătătorul Eparhiei noastre le-a adresat clericilor prezenți cuvinte de folos și sfaturi duhovnicești, oferindu-le totodată îndrumări pastoral-misionare și administrativ-gospodărești, necesare pentru dinamizarea vieții spirituale a comunităților parohiale încredințate.