Duminică, 8 mai a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a oficiat slujba de resfințire a bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din filia Meştera, parohia Stânceni, protopopiatul Reghin, iar mai apoi a celebrat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură.
În Duminica a III-a după Sfintele Paști, numită „a Mironosițelor”, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a poposit în mijlocul credincioșilor din filia Meştera, parohia Stânceni, protopopiatul Reghin. Arhipăstorul nostru, înconjurat de un sobor de clerici, a săvârșit slujba de resfințire a bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din Meștera, locaș de cult edificat între anii 1909-1911. În continuare, Chiriarhul Alba Iuliei a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură.
Adresându-se celor prezenți, Ierarhul nostru a spus: „Noi, care așteptăm un cer nou și un pământ nou, trebuie să ne îndreptăm spre cei dezorientați și să-i călăuzim spre realitățile veșnice, spre «Patria de sus», unde se află Hristos, Biruitorul veșnic al iadului și al morții. Noi, care am primit darul divin al libertății, trebuie să ne îndreptăm spre cei robiți de vicii și păcate și să le spunem lor despre Hristos, Adevărul personal care eliberează. Noi, care ne înfruptăm sau gustăm nectarul Evangheliei și al Euharistiei în Casa Domnului, trebuie să ne îndreptăm spre cei ce flămânzesc și însetează după absolut și să le zicem: «Gustați și vedeți că bun este Domnul». În felul acesta, ne asemănăm Femeilor Mironosițe și suntem cu adevărat mesageri ai Învierii, ai mântuirii și ai speranței în lumea noastră răscumpărată”.
La finalul slujbei, în semn de apreciere pentru activitatea pastoral-misionară și administrativ-gospodărească depusă în ogorul Bisericii pe parcursul anilor de slujire, părintele Eugen Piti, preot al parohiei Stânceni, a primit din partea Întâistătătorului Eparhiei noastre Diplomă de vrednicie. De asemenea, Părintele Arhiepiscop Irineu le-a oferit Diplome de aleasă cinstire tuturor credincioșilor dreptslăvitori care au sprijinit lucrările de înfrumusețare și renovare a bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Meștera.