În data de 31 august 2024, Părintele Arhiepiscop Irineu a oficiat slujba de resfințire a bisericii parohiei Văleni Pogăceaua, protopopiatul Târgu Mureș. În continuare, Ierarhul nostru a săvârșit Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură, în prezența a numeroși credincioși.
Sâmbătă, 31 august a.c., zi care marchează sfârșitul anului bisericesc, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a poposit în parohia Văleni Pogăceaua, protopopiatul Târgu Mureș. Întâistătătorul Eparhiei noastre, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de resfințire a bisericii cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, în prezența a numeroși credincioși. Apoi, Arhipăstorul nostru a celebrat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură. Începând cu data de 1 februarie 2023, preot al parohiei Văleni Pogăceaua este părintele Mihai Seman.
Adresându-se celor prezenți, Chiriarhul Alba Iuliei a spus: „Mântuitorul nostru Iisus Hristos i-a chemat la El pe vameșul Levi, pe tânărul bogat și pe pescarii Galileii, zicând: «Vino, veniți!». De două mii de ani, El cheamă pe oameni să-L urmeze spre a le da sens și bună orientare. Noi trebuie să ne hotărâm a-L urma pe Hristos pe calea evlaviei curate, prin lucrarea virtuților morale și prin împlinirea îndatoririlor creștine. Numai în acest fel este posibilă o trăire duhovnicească plenară. Respingându-L pe Domnul, toate acțiunile noastre devin sumbre și dificile, căci «viața fără Hristos nu este viață», cum spunea Sfântul Cuvios Porfirie”.
În decursul anilor 2023-2024, au fost efectuate ample lucrări de înfrumusețare la interiorul și exteriorul bisericii parohiale, cele mai reprezentative fiind restaurarea picturii interioare, montarea unei noi catapetesme sculptate în lemn de tei și construirea unui altar de vară în vecinătatea locașului de închinare. Pentru întreaga osteneală și râvnă apostolică de care a dat dovadă, părintele paroh Mihai Seman a fost hirotesit întru iconom-stavrofor. De asemenea, binefăcătorii și ostenitorii care au sprijinit activ lucrările de renovare a bisericii parohiale au primit din partea Părintelui Arhiepiscop Irineu Diplome de aleasă cinstire.