Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș – tămăduitor al neputințelor trupești și sufletești. Minuni săvârșite de Ierarh după trecerea în veșnicie

În perioada 19-22 octombrie, la Catedrala Reîntregirii, vor fi așezate spre închinare cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolitul Banatului, cu prilejul sărbătorii Sfinților Mărturisitori Ardeleni. Venerat ca sfânt încă din perioada petrecută în Sfântul Munte Athos, Ierarhul Iosif este recunoscut pentru numeroasele minuni pe care le-a făcut atât în timpul vieții, cât și după trecerea în veșnicie. Un miracol cu totul deosebit a fost săvârșit în anul 1652, când, prin rugăciunile sale, Sfântul Iosif a salvat populația Timișoarei din primejdia unui incendiu devastator.

În 1658, la doi ani după mutarea Mitropolitului Iosif la Domnul, o tânără surdo-mută a dobândit vindecare în urma rugăciunilor fierbinți pe care tatăl acesteia le-a înălțat la mormântul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș. O altă minute a fost consemnată de sărbătoarea Întâmpinării Domnului, în anul 1672, când o tânără în vârstă de 18 ani, bolnavă de epilepsie, s-a vindecat în urma vizitei pe care a făcut-o, alături de tatăl său, la Mănăstirea Partoș. Așezându-se lângă mormântul Sfântului Iosif, tânăra a primit tămăduire, îngenunchind apoi în semn de mulțumire adusă lui Dumnezeu.

În preajma sărbătorii Nașterii Domnului, la anul 1685, un negustor din Timișoara s-a vindecat de lepră în urma rugăciunilor adresate Sfântului Ierarh Iosif, timp de 40 de zile, la mormântul de la Mănăstirea Partoș. La finalul perioadei de meditație și postire, Sfântul Iosif cel Nou i s-a arătat negustorului în vis, poruncindu-i să se trezească. De asemenea, în anul 1692, doi paralitici din Caransebeș au primit tămăduire după ce s-au rugat Sfântului Ierarh Iosif cu multă evlavie și credință. De asemenea, la 1703, 12 persoane s-au vindecat de ciumă la mormântul Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș.

Acestea sunt doar câteva dintre numeroasele minuni pe care Sfântul Ierarh Iosif le-a săvârșit după trecerea în veșnicie. Mormântul de la Mănăstirea Partoș avea să devină un însemnat loc de pelerinaj pentru creștinii ortodocși care căutau alinare sufletească și vindecare trupească. La jumătatea secolului XX, odată cu proclamarea canonizării, cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Iosif cel Nou au fost așezate în Catedrala „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara, continuând să reverse balsamul mângâierii și al tămăduirii peste toți credincioșii care îi cer ajutorul cu smerenie și bună cucernicie.

Share