Slujba de binecuvântare a capelei mortuare din localitatea Râpa de Jos

Marți, 7 mai 2024, în a treia zi de Paști, parohia Râpa de Jos, protopopiatul Reghin, a îmbrăcat haine de sărbătoare. Începând cu ora 13:00, a avut loc slujba de binecuvântare a capelei mortuare din localitate, edificiu construit în ultimul an. Slujba de sfințire a fost oficiată de către părintele Valentin Vârva, protopop al Reghinului, alături de un frumos sobor de clerici. Lucrările de construcție și înfrumusețare la noua capelă din localitatea Râpa de Jos au fost demarate anul trecut și s-au desfășurat prin implicarea directă a Primăriei Vătava și a enoriașilor din această frumoasă parohie, spre folosul comunității parohiale.

La finalul slujbei de binecuvântare, am oferit diplome de aleasă cinstire celor care au făcut posibilă construirea acestei capele, dar și oficialităților prezente la acest moment (domnul primar, Emil Bendris, domnul avocat Valer Covrig-Cudrec, domnul inginer Nelu Tomșa, domnul Florin Gheres, nepot al distinsului prof. dr. Ioan Cironeanu, trecut la Domnul în anul 2018, inventatorul trichineloscopului portabil, o personalitate marcantă pentru satul nostru, domnul David Todoran, membru în Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Alba Iuliei).

Pr. paroh Iustinian Dacian Oprea

Share