La data de 17 noiembrie a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din parohia Ighiu, protopopiatul Alba Iulia. În continuare, Arhipăstorul nostru a celebrat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură.
În Duminica a XXVI-a după Rusalii, zi în care este rânduit să fie citită pericopa evanghelică ce prezintă pilda bogatului căruia i-a rodit țarina, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent în parohia Ighiu, protopopiatul Alba Iulia. Întâistătătorul Eparhiei noastre, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, în contextul împlinirii a 300 de ani de la edificarea locașului de cult. Apoi, Ierarhul nostru a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură, în prezența a numeroși credincioși dreptslăvitori.
Adresându-se celor prezenți, Chirarhul nostru a spus: „Postul Crăciunului este pentru noi un prilej aparte de îmbogățire în Dumnezeu, de renaștere duhovnicească. Aceasta se realizează prin post, rugăciune, lectură biblică, prin mărturisirea păcatelor și prin împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos. În Apostolul acestei duminici, auzim cuvintele: «Este vremea să vă treziți din somn». Fără această redeșteptare morală, noi trăim în nepăsare, ca bogatul cel nebun, și murim tot ca el”.
Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din parohia Ighiu a fost edificată în anul 1724, pe locul unui vechi locaș de închinare. Între anii 1990 și 1994, interiorul edificiului a fost împodobit cu pictură, lucrarea fiind executată în tehnica fresco de către pictorul Vasile Nițulescu. De asemenea, în aceeași perioadă, a fost montat iconostasul actual. În decursul ultimilor șapte ani, au fost realizate numeroase lucrări de renovare și înfrumusețare a interiorului și exteriorului bisericii, între care se remarcă restaurarea veșmântului pictural. Începând cu anul 2017, comunitatea parohială de aici este păstorită de părintele Marius Miclea.