Slujire arhierească la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Lupșa

În data de 14 decembrie a.c., Părintele Arhiepiscop Irineu a liturghisit la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Lupșa. În cadrul slujbei, monahul Teofil, viețuitor al așezământului monahal, a fost hirotonit ierodiacon, iar ierodiaconul Ioan a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii Lupșa.

Marți, 14 decembrie 2021, în ziua prăznuirii Sfinților Mucenici Tirs, Calinic, Filimon şi Apolonie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Lupșa, protopopiatul Câmpeni. Începând cu ora 9.00, Întâistătătorul Eparhiei noastre, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur în noua biserică a așezământului monahal. La momentele rânduite din cadrul slujbei, monahul Teofil, viețuitor al Mănăstirii, a fost hirotonit ierodiacon, iar ierodiaconul Ioan a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii Lupșa. Vatra monahală de aici se află sub oblăduirea părintelui arhimandrit Melhisedec Ungureanu.

Noua biserică a Mănăstirii de la Lupșa, cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfinții Cuvioși Athoniți Siluan și Sofronie”, a fost edificată între anii 2003-2011. Sfintele slujbe sunt oficiate în noul locaș de închinare începând cu luna aprilie a anului 2005, lucrările de înfrumusețare a noii biserici fiind încheiate pe parcursul anului 2020. Locașul de cult a fost împodobit în haina picturii între anii 2017-2020, lucrarea fiind executată în tehnica fresco de către părintele arhidiacon Nicolae Bălan. Noua biserică a Mănăstirii de la Lupșa a fost târnosită la data de 27 noiembrie 2020, slujba fiind oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu și Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.

Share