Un nou număr tematic al Revistei teologice „Altarul Reîntregirii” din Alba Iulia

Colegiul de redacție al Revistei Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, „Altarul Reîntregirii”, are bucuria de a vă aduce la cunoștință apariția unui nou număr (1/2022), editat de Alexandru Moldovan / Răzvan Brudiu și intitulat „Sfântul Evanghelist Luca - studii exegetice și teologice”. Prezentul număr reunește contribuțiile științifice ale unor specialiști din domeniul de cercetare biblică, alături de două recenzii.

Cercetarea biblică presupune un efort permanent și susținut, conjugat cu cercetarea teologică în ansamblul ei, de a cunoaște și de a răspândi în lume adevărul credinței și Evanghelia harului lui Dumnezeu. Acestor cerințe și condiții se supune și numărul 1 (2022) al revistei „Altarul Reîntregirii” pe care vi-l propunem ca ajutor prețios pentru sporirea cunoașterii Evangheliei lui Dumnezeu, ca instrument viabil pentru cei care doresc să înțeleagă mai bine
adevărurile mântuitoare și ca izvor de inspirație pentru cei care doresc să le vestească și altora.

Așadar, volumul de faţă este un fascicul-invitaţie spre noi proiecte de cercetare, monografii şi studii cu aplecare spre cercetarea biblică, pe care o răsfoim în paginile Sfintei Scripturi și în textele Sfinților Părinți.


Conținutul noului număr poate fi consultat în regim „open access” aici.

Share