Ziua Națională a României a fost sărbătorită în mod solemn la Catedrala Reîntregirii din vechea Cetate a Bălgradului, la 105 ani de la Marea Unire. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a oficiat Sfânta Liturghie, după care a săvârșit slujba de Te-Deum, în prezența a mii de credincioși din țară și de peste hotare.
Vineri, 1 decembrie a.c., Ziua Națională a României a fost sărbătorită în mod solemn la Alba Iulia, cu ocazia împlinirii a 105 ani de la Marea Adunare Națională care a consfințit Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul Român. În această zi cu totul deosebită pentru poporul nostru, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la Catedrala Reîntregirii din Cetatea Marii Uniri. Începând cu ora 8.45, Întâistătătorul Eparhiei noastre, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Grupul coral „Cantores Domini” al Eparhiei Alba Iuliei.
În cuvântul rostit cu prilejul Zilei Naționale a României, Arhipăstorul nostru a spus: „Sărbătoarea noastră naţională, 1 decembrie 1918, este ziua în care s-a pus capăt robiei. Atunci a început ERA istoriei românilor liberi, unindu-se toţi sub o singură stăpânire naţională. Din acel moment, Alba Iulia a îmbrăcat pentru eternitate veşmânt de sărbătoare. Anticul Apoulon al dacilor a devenit, peste secole, simbolul renaşterii româneşti sub marele voievod Mihai Viteazul. La Alba Iulia, prin Sfântul Mitropolit Simion Ştefan, s-a făcut unirea în limbă a tuturor românilor răsfiraţi prin multe ţări. Însă, la 1 decembrie 1918, aici s-a realizat unirea Transilvaniei cu patria-mamă, România, prin aceasta desăvârşindu-se statul naţional român. La această mare sărbătoare, avem prilejul de a mulţumi Bunului Dumnezeu pentru bucurii şi pentru încercări, dar mai ales pentru ajutorul pe care neamul acesta l-a simţit în momentele de grea cumpănă ale istoriei sale. Pace sfântă şi binecuvântare dumnezeiască tuturor românilor din ţară şi de pretutindeni!”.
În continuare, de la ora 12.00, pe esplanada special amenajată în fața Catedralei Încoronării, Părintele Arhiepiscop Irineu a săvârșit slujba de Te-Deum, celebrată în semn de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra poporului nostru de-a lungul timpului. Ceremonia a fost oficiată în prezența a mii de credincioși veniți din întreaga țară și din afara granițelor, a numeroase oficialități județene și locale, alături de care s-au aflat Principele Nicolae al României, dimpreună cu soția sa. La finalul slujbei, Ierarhul nostru a rostit un cuvânt festiv în care a evidențiat însemnătatea istorică deosebită a actului unificării tuturor românilor într-un singur stat. Apoi, în finalul evenimentului, au fost intonate un colind și trei cântece patriotice de către soborul de clerici și miile de credincioși.