1 iunie în parohia Râpa de Jos – șapte ani de bucurie, credință și comuniune

Pentru al șaptelea an consecutiv, parohia Râpa de Jos a fost gazda unui eveniment de suflet dedicat copiilor, organizat cu dragoste și dăruire. Peste 300 de copii, alături de părinți și bunici, au participat la o zi de sărbătoare, plină de culoare, zâmbete și emoție. Evenimentul a reunit copii din întreaga zonă și din tot județul, devenind deja o frumoasă tradiție în comunitatea noastră. Micii participanți s-au bucurat de tobogane gonflabile, vată pe băț, pizza, înghețată – toate oferite gratuit, prin generozitatea unor oameni cu suflet mare care ne-au fost alături și în acest an.

În plus, am avut parte de o surpriză specială: echipajele de Poliție, Pompieri și SMURD au fost prezente cu autospecialele lor, stârnind curiozitatea și încântarea copiilor. Cei mici au avut ocazia să observe de aproape cum funcționează aceste vehicule și ce rol important au în viața noastră de zi cu zi. Atmosfera de sărbătoare a fost întregită de mascotele îndrăgite din desene animate și de clovnul Marcelino care, cu umorul și energia lui, a adus zâmbete și voie bună tuturor.

Acest eveniment a reușit, încă o dată, să aducă împreună oameni din toate colțurile județului, în jurul valorilor familiei, credinței și solidarității. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a ajutat și în acest an să organizăm totul atât de frumos și binecuvântat. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat și au făcut posibil acest dar pentru copiii noștri! Continuăm tradiția, cu credință și iubire, pentru comunitatea noastră.

Pr. paroh Iustinian Dacian Oprea

Share