Vizită pastorală în parohia Poiana Ampoiului, protopopiatul Alba Iulia

La data de 9 octombrie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a efectuat o vizită pastorală în parohia Poiana Ampoiului, protopopiatul Alba Iulia. Comunitatea de aici este păstorită de către părintele Andrei Motora, redactor în cadrul Editurii Reîntregirea.

Vineri, 9 octombrie a.c., când Biserica noastră face pomenirea de peste an a Sfântului Apostol Iacob al lui Alfeu, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a efectuat o vizită pastorală în parohia Poiana Ampoiului, protopopiatul Alba Iulia. Întâistătătorul Eparhiei noastre a vizitat biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitatea Poiana Ampoiului (comuna Meteș, județul Alba), la Altarul căreia slujește părintele Andrei Motora, redactor în cadrul Editurii Reîntregirea. Ierarhul nostru a fost întâmpinat cu multă bucurie de către credincioși ai parohiei, prilej cu care le-a adresat cuvinte duhovnicești și sfaturi ziditoare de suflet.

Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Poiana Ampoiului a fost construită, cel mai probabil, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, urmând ca lucrările să fie încheiate în cea de-a doua jumătate a aceluiași veac. Conform unei conscripții a generalului Adolf Nikolaus von Buccow, comunitatea românilor ortodocși din Poiana Ampoiului era formată la început din 39 de familii. De asemenea, consemnările de pe vechile cărți de cult certifică faptul că biserica parohială exista la sfârșitul secolului al XVIII-a. Edificiul scoate în evidență un aspect arhitectural deosebit, frecvent întâlnit și în cazul altor biserici din Munții Apuseni.

Text: Claudiu-Daniel Popa / Radio Reîntregirea

Share