14 deținuți din cadrul Penitenciarului Aiud, în vizită la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci”

În data de 13 iunie 2023, în a doua zi din postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, 14 deținuți aflați în custodia Penitenciarului Aiud, clasificați la regimul închis, au beneficiat de un nou pelerinaj organizat de Sectorul Reintegrare Socială al unității. Aceștia au vizitat Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” din Aiud și au participat la Dumnezeiasca Liturghie oficiată în locașul de închinare.

La final, părintele stareț Gavriil Vărvăruc, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Alba Iuliei, a săvârșit slujba parastasului pentru arhimandritul Justin Pârvu, ctitor al așezământului monahal de la Aiud. Cu acest prilej, le-a vorbit persoanelor private de libertate despre acest mărturisitor al Ortodoxiei din perioada comunistă, accentuând nevoia de a înțelege adevărata libertate, cea duhovnicească. Totodată, părintele stareț le-a adresat pelerinilor și un cuvânt referitor la simbolistica locașului de închinare.

Proiectul desfășurat în această zi se înscrie în categoria activităților educative desfășurate cu persoanele private de libertate în comunitate, de către Sectorul Reintegrare Socială din cadrul Penitenciarului Aiud. Activitatea are ca scop formarea unei atitudini corecte față de regulile de conviețuire socială și contribuie la dezvoltarea personală a participanților spre o reintegrare facilă în comunitate.

Share