Vineri, 16 februarie 2024, se împlinesc 15 ani de la trecerea la cele veșnice a vrednicului de pomenire preotul Ioan Sabău, aparținând pleiadei de mărturisitori ai lui Hristos în temnițele și închisorile veacului al XX-lea. În întreaga sa viață pământească, nu a făcut niciun compromis cu regimurile dictatoriale ale României (carlist, antonescian sau comunist), căci, pentru sfinția sa, preoția nu a constituit o meserie, ci o vocație.
Numele părintelui Ioan Sabău este rostit cu o pioșenie înălțătoare de către credincioșii ortodocși din Vinerea și din satele din sudul Transilvaniei, lăsând în urmă amintirea unui curajos și neostenit apărător al credinței, un preot model cu o nobilă ținută morală și intelectuală, care și-a înțeles pe deplin menirea. Anii grei petrecuți în închisorile dictaturilor sub care a trăit nu au reușit să-l întoarcă din drumul pe care soarta i l-a ales. A știut să iasă biruitor din numeroasele și cumplitele încercări ale vieții, cu smerenie și nesfârșită credință în Dumnezeu.
Părintele Ioan Sabău s-a născut la 20 octombrie 1914, în satul Folt, de pe malul drept al Mureșului, în apropiere de Orăștie, într-o familie de oameni săraci, fiind al treilea și cel mai mic dintre copiii familiei Ioan și Maria Sabău. A avut o copilărie plină de încercări, rămânând orfan de tată la vârsta de 10 ani. A fost crescut cu multe sacrificii de către mama sa, cu ajutorul bunicului său, Petru.
Găsind un important suport în Dumnezeu și în credință, ceea ce, după spusele mamei sale, era cel mai de preț lucru din viață, a început să urmeze școala din satul natal, între anii 1920-1924, îndeplinind dorința tatălui său, aflat pe patul de moarte. Apoi, a urmat cursurile Liceului Teoretic „Aurel Vlaicu” din Orăștie (1924-1931), muncind pe brânci pentru a obține o bursă cu care să se poată întreține. Deși a fost sfătuit de către directorul liceului să urmeze o carieră militară, a ales să-și îndeplinească visul din copilărie, pe când cânta în strana bisericii din sat. Astfel, a ales să studieze la Facultatea de Teologie din Cernăuți, ale cărei cursuri le-a absolvit în anul 1935.
În luna noiembrie a anului 1935, s-a căsătorit cu Alexandra Traciuc, la rândul său absolventă a Facultății de Litere din Cernăuți. La scurt timp, pe 30 decembrie 1935, a fost hirotonit preot de către Mitropolitul Nicolae Bălan pe seama parohiei Ceru Băcăinți, o localitate răsfirată și cu puțini credincioși, lipsită de păstor sufletesc vreme de aproape cinci decenii. Aici, izbutește într-un timp foarte scurt să-și apropie enoriașii care au început să umple biserica, reușind să-i încânte cu noutățile din viața spirituală și făcându-i să-l iubească, izbutind să repare atât biserica cât și casa parohială, totodată, sprijinind și zidirea unei școli pentru copiii din sat.
După doi ani, preotul Ioan Sabău a fost transferat la Renghet, un sat de lângă Geoagiu, pentru a rezolva marile problemele morale existente aici. De aici, pentru părintele Sabău începe calvarul hărțuirilor, atunci când a luat atitudine față de situația imorală în care se complăcea regele Carol al II-lea, care se despărțise de regina Elena (mama regelui Mihai I) și trăia în concubinaj cu Elena Lupescu. În anul 1938, a fost arestat pentru prima oară, timp de două săptămâni. A doua arestare a avut loc pe 22 septembrie 1939, după asasinarea primului ministru Armand Călinescu de către legionari, fiind acuzat că este antimonarhist. A fost eliberat după câteva zile, din lipsă de probe. În anul 1940, în urma unui concurs, a fost transferat în parohia Vinerea, ce aparținea atunci județului Hunedoara.
În urma rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie 1941, părintele este arestat din nou, în luna martie, și este închis la Deva până în septembrie 1941, când a fost eliberat. I s-a stabilit domiciliul forțat în localitatea Vinerea. Au urmat arestările din septembrie 1944, fiind acuzat de politică legionară, și internat în lagărul de lângă Hațeg. Ulterior, a fost găsit nevinovat, fiind eliberat în noiembrie. Apoi, în aprilie 1945, a fost acuzat că a săvârșit parastase pentru ostașii români căzuți pe frontul de Răsărit, fiind internat în lagărul de la Caracal. După eliberare, în luna august, părintele s-a întors la Vinerea, cu dorința arzătoare de a continua construcția bisericii celei noi, începută în anul 1937. A fost arestat a șasea oară în anul 1948, după ce, prin intermediul unui memoriu, a solicitat vinerenilor din America sprijin financiar la construirea bisericii. I s-a înscenat un proces în care a fost acuzat că ar fi acordat ajutor luptătorilor anticomuniști din munți. A fost închis la Deva, fiind eliberat din lipsă de probe, în anul 1949.
Revenind la Vinerea, a continuat cu multă dăruire munca pentru împlinirea acestui deziderat al vinerenilor, construirea bisericii, reprezentând cea mai impunătoare biserică pe care părintele Sabău o lasă în urma sa, înțelegând rolul primordial al Bisericii în istoria neamului, în păstrarea ființei naționale și a credinței străbune, după cum afirma Petre Țuțea: „Dacă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea și omul. În Biserică afli că exiști. Ce pustiu ar fi spațiul dacă n-ar fi punctat de biserici!”. De numele părintelui Sabău se leagă construirea sau renovarea din temelii a șapte biserici, dintre care cea mai impunătoare este biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”, construită cu mult efort și răbdare, între anii 1937-1957, copie fidelă a Catedralei mitropolitane din Sibiu. Locașul de cult a fost sfințit la data de 20 octombrie 1957, chiar în ziua de naștere a părintelui Ioan Sabău, în prezența a aproximativ 10.000 de credincioși. Slujba a fost oficiat de către Mitropolitul Vasile Lăzărescu al Banatului.
Biserica din Vinerea a fost primul locaș de rugăciune ridicat și sfințit în plin regim comunist ateu. Autoritățile de atunci au încercat să saboteze acest eveniment deosebit: au tăiat limba clopotului; au pus zahăr și nisip în benzina din grupul electrogen, împiedicâd difuzarea slujbei prin megafoane; au adus trupe de teatru: Teatrul dramatic din Petroșani, Teatrul de estradă din Deva și Teatrul de păpuși din Alba Iulia; iar pe stadionul din Cugir, au adus echipe de fotbal din București. Cu toate acestea, locuitorii din Cugir, Vinerea și împrejurimi au participat cu toții la ceremonia de sfințire a bisericii.
Astfel, niciun act de sabotaj nu a putut împiedica desfășurarea acestei mari sărbători. Ca urmare a acestui eșec, comuniștii s-au răzbunat. Părintele Ioan Sabău a fost din nou arestat, în noaptea de 21 spre 22 august 1958, fiind acuzat că a instigat credincioșii împotriva regimului. Ulterior, a fost condamnat de Tribunalul Militar din Brașov la opt ani de închisoare corecțională „pentru uneltire împotriva ordinii sociale prin agitație”. A urmat detenția la Deva, din 22 august 1958, și apoi la Aiud, din 12 iulie 1959.
La Aiud, despre care spunea că a fost o „școală spirituală fantastică”, păintele și-a făcut „biserică” din închisoare, afirmând că aici a învățat „binefacerile mănăstirii” și că „nicăieri nu a simțit mai bine apropierea de Dumnezeu cum a simțit-o în temniță”. Aici a întâlnit personalități de seamă ale culturii și spiritualității românești, precum prof. univ. Onisifor Ghibu, teologul și filozoful Nichifor Crainic, preotul și teologul Dumitru Stăniloae, fizicianul academician George Manu, filozoful Petre Țuțea, părintele Ilarion Felea, poetul Radu Gyr și filozoful Mircea Vulcănescu.
Cu toate suferințele îndurate în închisorile comuniste, părintele Sabău și-a păstrat demnitatea, fiind printre puținii care n-au făcut niciun compromis. Acesta nu și-a vândut sufletul, refuzând orice colaborare cu autoritățile comuniste și cu organul lor represiv – securitatea, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru toate aceste suferințe, înțelegând că „fără durere, nu există nici mântuire, nici Rai”. „Abia în închisoare mi-am început misiunea preoțească, acolo am învățat să mă rog și tot acolo am simțit dependența de Dumnezeu, pentru că totul atârna de Dumnezeu și toate veneau de la El”, a afirmat preotul Ioan Sabău.
După eliberarea din închisoare, la 1 august 1964, s-a întors în satul său natal, Folt, iar începând cu data 1 octombrie, este numit preot la Bobâlna, fiind mereu o provocare pentru regim. A fost urmărit, supravegheat, provocat și ascultat. Vinerenii, vizitându-l des la Bobâlna, au încercat zadarnic să îl aducă înapoi în parohia de unde a plecat înainte de a fi arestat. Au înaintat și un memoriu semnat de 600 de persoane, adresat ulterior Episcopiei Aradului, dar solicitările au fost respinse. Aceasta nu l-a împiedicat pe părintele Sabău să participe, de fiecare dată când a avut ocazia, la diferite manifestări la Vinerea, satul pe care l-a păstrat la loc de cinste în sufletul său nobil.
Astfel, a luat parte la cununii, botezuri, înmormântări, Sfinte Masluri, procesiuni religioase, precum și la festivitățile organizate de Societatea culturală „Vinereana” cu prilejul împlinirii vârstei de 85 de ani sau la împlinirea a 40 de ani de la sfințirea bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae”. Deși bătrân și bolnav, predicile sale răsunătoare și mobilizatoare au continuat să fie ascultate de numeroșii credincioși în bisericile satelor din jur, la Mănăstirile Afteia, Prislop și Oașa sau la Schitul „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Aiud, unde era mereu prezent de hramul bisericilor așezămintelor monahale.
Părintele Ioan Sabău s-a dovedit a fi un biruitor de sisteme ticăloase, boli și suferințe, dar și un adevărat exemplu de viață și luptă creștinească. Într-un număr al revistei „Toamna Cugireană” din anul 2016, l-am numit pe venerabilul preot „cel mai iubit dintre vinereni”. De asemenea, cei din județul învecinat îl numesc „patriarhul hunedorenilor”. Preotul Ioan Sabău a trecut la cele veșnice la data de 16 februarie 2009. Ca o recunoaștere a personalității sale deosebite și a importantei sale activități în slujba neamului românesc și a credinței străbune, în anul 2010, la propunerea Societății Culturale „Vinereana”, Primăria și Consiliul Local Cugir i-au atribuit preotului Ioan Sabău, post-mortem, titlul de Cetățean de onoare al orașului Cugir.
Text și imagini: Dorin David
