În anul 1582, pe data de 24 februarie, Papa Grigorie al XIII-lea a introdus reforma Calendarului Iulian, existent din anul 45 î.Hr. – care comporta o eroare de o zi la 3000 de ani –, făcându-se trecerea la cel Gregorian. Modificarea a fost aprobată și decretată prin Bula papală „Inter gravissimas”, urmând ca noul calendar să îi poarte numele Suveranului Pontif.
Calendarul Iulian a fost introdus de conducătorul politic și generalul roman Iulius Cezar, în anul 46 î.Hr., intrând în uz în anul următor. Structurat pe 12 luni, un an obișnuit al acestui calendar cuprindea 365 de zile, adăugându-se la fiecare patru ani câte unul bisect. Calendarul Iulian a rămas în uzul anumitor țări până în secolul al XX-lea, fiind folosit până în prezent de către mai multe Biserici naționale Ortodoxe.
Pe parcursul timpului, problematica adaosului unei zile în decursul a patru ani a devenit tot mai stringentă, motiv pentru care Papa Grigorie al XIII-lea a propus corectarea acestei erori. În acest sens, avea să apară calendarul folosit în prezent de către majoritatea statelor lumii și care, la adoptarea sa, a corectat o eroare de 10 zile acumulate. Astfel, în acel moment s-a lutat horărârea ca ziua de joi, 4 octombrie 1582, să devină data de vineri, 15 octombrie 1582.
În ceea ce privește introducerea în țara noastră a calendarului „îndreptat”, România a fost unul dintre ultimele state europene care au adoptat Calendarul Gregorian. Demersul privind unificarea calendaristică a apărut îndată după realizarea Marii Uniri de la 1918, stilurile practicate în provinciile istorice fiind, la rândul lor, diferite. Dacă Regatul României și Basarabia foloseau stilul vechi, în Transilvania și în Bucovina era utilizat deja Calendarul Gregorian.
Astfel, necesitatea reformei calendarului era imperioasă, la baza căreia stătea consolidarea și modernizarea noului stat unitar român. Trecerea la noul stil s-a realizat în anul 1919, ziua de 1 aprilie devenind oficial data de 14 aprilie. Dacă instituțiile statului au adoptat prin lege Calendarul Gregorian, nu același lucru avea să se întâmple și în cadrul Bisericii Ortodoxe Române care se regăsea într-o situație sensibilă din această privință. Evident, Biserica noastră nu putea ignora implementarea noului calendar de către societate, însă avea să întâmpine o problemă de ordin dogmatic. De altfel, întreaga comunitate a Bisericilor Ortodoxe din estul Europei se regăsea în aceeași situație, impunându-se luarea cât mai rapidă a unei decizii.
Astfel, în urma Conferinței panortodoxe de la Constantinopol, din anul 1923, Biserica Ortodoxă Română a decis înlocuirea Calendarului Iulian cu cel Gregorian începând cu anul 1924, aceeași hotărâre având să fie luată și de către Patriarhia Constantinopolului, a Alexandriei și a Antiohiei, dimpreună cu Bisericile Ortodoxe autocefale din Grecia și Bulgaria. De cealaltă parte, comunitățile ortodoxe care au decis păstrarea Calendarului Iulian și pe mai departe sunt Patriarhia Ierusalimului, așezămintele de la Sfântul Munte Athos (cu excepția Mănăstirii Vatopedu), Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Sârbă, dimpreună cu alte câteva entități creștine din Grecia, Bulgaria sau România.
Surse: Ion Agrigoroaiei, România interbelică, vol. 1, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2001; Georgeta Smeu, Dicţionar de Istoria Românilor, Bucureşti, Editura Trei, 1997; Pr. Nicușor Beldiman, Calendarul, articol disponibil pe ziarullumina.ro; *** Adoptarea calendarului Gregorian, articol disponibil pe enciclopediaromaniei.ro.
Foto credit: romecolosseumtickets.tours; ziare.com; wikimedia.org.
