260 de ani de la întrunirea „sinodului” de la Alba Iulia, recunoscut drept „apogeul răscoalei lui Sofronie”

Dezbinarea Bisericii Ortodoxe din Transilvania de la 1698-1701, produsă prin unirea unei părți a clericilor și credincioșilor cu Biserica Romei, reprezintă unul dintre cele mai dramatice momente din istoria Bisericii Ortodoxe Române. În ceea ce privește lupta pentru apărarea dreptei credințe din Ardeal, aceasta avea să fie declanșată încă din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, punctul culminant al tuturor mișcărilor antiunioniste din Transilvania fiind constituit de răscoala lui Sofronie de la Cioara, din anii 1759-1761.

Fiind în mai multe rânduri privat de libertate, ca urmare a acțiunilor de apărare a Ortodoxiei, călugărul Sofronie a reprezentat o figură proeminentă a secolului al XVIII-lea datorită amplorii mișcărilor inițiate în numeroase zone din Ardeal. Punctul culminant al răscoalei din anii 1759-1761 l-a constituit organizarea „sinodului” de la Alba Iulia, din 14-18 februarie 1761 (recunoscut drept „apogeul răscoalei lui Sofronie”), în urma căruia Ortodoxia transilvăneană avea să-și redobândească, după șase decenii, un nou ierarh ortodox, în persoana lui Dionisie Novacovici, de neam sârb.

Dezbaterile „sinodului”, organizat în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul albaiulian Lipoveni, au fost redactate de Sofronie în 19 puncte și adresate ulterior Guvernului habsburgic, în prima parte fiind expuse doleanțele credincioșilor dreptslăvitori, în special dorința privind încetarea persecutării ortodocșilor. De asemenea, au fost stabilite numeroase măsuri de organizare a Bisericii Ortodoxe din Transilvania și de întărire a vieții morale a preoților și credincioșilor: clericii să nu intre în cârciumi, să se îngrijească de biserici și să cunoască rânduiala slujbelor, iar credincioșii să se spovedească, să învețe rugăciunile și să procure cele necesare pentru locașul de cult.

În urma acestui „sinod”, încheiat la data de 18 februarie 1761, Ortodoxiei transilvănene avea să-i fie recunoscut dreptul de „a obține” un nou arhipăstor ortodox. Însă, numirea unui episcop sârb pentru românii ortodocși din Ardeal a reprezentat o „politică bisericească a Vienei în Transilvania”, împărăteasa Maria Tereza fiind constrânsă oarecum să adopte, datorită mișcării lui Sofronie, o nouă orientare în plan bisericesc și, totodată, să recunoscă existența Ortodoxiei pe aceste plaiuri. Astfel, ca urmare a hotărârilor luate, „sinodul” de la Alba Iulia reprezintă punctul culminant al răscoalei lui Sofronie și, totodată, unul din marile evenimente istorice și bisericești din secolul al XVIII-lea. De asemenea, întreaga mișcare a lui Sofronie poate fi considerată drept o biruință deplină a Ortodoxiei din Transilvania, în urma căreia zeci de localități au părăsit uniația, revenind în sânul Bisericii strămoșești.

 

Surse: Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Românevol. II, ed. a 3-a, Iași, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, 2006; Alin Albu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Evenimente, personalități, instituții, vol. I, Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2013.

Foto credit: albaiuliaqr.ro (Biserica din cartierul albaiulian Lipoveni).

Share