Abrud: Familia, școala și comunitatea – împreună pentru prevenirea separării copilului de familie

„Școala de Aplicație” Abrud a găzduit, în data de 30 septembrie 2026, o nouă masă rotundă din cadrul campaniei județene „Împreună! Nu abandonați!”, cu tema „Rețeaua de suport comunitar și rolul instituțiilor în prevenirea separării familiale”. Întâlnirea a reunit peste 70 de participanți într-un exercițiu aplicat de analiză a semnelor de risc și de construire a unui sprijin coordonat pentru copiii și familiile aflate în situații de vulnerabilitate.

Fiecare participant a primit câte un exemplar al ghidului „Împreună pentru acasă – Ghid de servicii comunitare pentru prevenirea separării copiilor de familie”, ca instrument de informare și orientare către resursele de sprijin disponibile copiilor și familiilor.

În deschidere, părintele Avram Matei, coordonatorul Centrului de Zi pentru Copii cu Dizabilități „Sfântul Ierarh Nicolae” din Abrud, a adus în discuție pilda samarineanului milostiv, ca îndemn de a nu trece nepăsători pe lângă cel aflat în nevoie. Domnul Radu Tuhuț, primarul orașului Abrud, a vorbit despre importanța școlii în viața comunității și despre rolul parteneriatului cu Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia în creșterea calității vieții locuitorilor. Doamna Elena Negruțiu, director executiv în cadrul Consiliului Județean Alba, a arătat că fiecare membru al comunității poate avea un rol important în viața semenilor săi atunci când se implică sincer și cu empatie.

Activitatea s-a desfășurat în trei ateliere paralele – „Familia”, „Comunitatea” și „Sprijinul” –, pornind de la cazul lui Andrei. Toate grupurile au urmărit aceleași repere: semnalele de alarmă, momentul intervenției, primul pas și planul de sprijin, cu scopul de a înțelege mai bine cum poate fi observată la timp vulnerabilitatea copilului și cum poate fi construit un sprijin care să implice familia, școala, comunitatea și instituțiile. Întâlnirea a urmărit ca sprijinul să fie înțeles nu ca o reacție târzie, ci ca o intervenție atentă, timpurie și lipsită de judecată.

Atelierul „Familia”, coordonat de doamna Maria Badale, din partea Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Alba, și de doamna Mihaela Timonea, din partea Consiliului Județean Alba, a pornit de la ceea ce trăiesc cei implicați direct în situația de risc. Participanții au discutat despre confuzia, nesiguranța, vina și nevoia de validare ale copilului, dar și despre îngrijorarea și teama mamei. Au fost identificate riscurile unei situații lăsate nerezolvate: agravarea problemelor școlare, abandonul, înstrăinarea de familie și vulnerabilitatea față de adicții.

Atelierul „Comunitatea”, coordonat de doamna Cosmina Mariș, din partea Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Alba Iulia, și de domnul Paul Giurgiu, din partea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, a privit situația din perspectiva celor care observă copilul și familia din exterior. Participanții au arătat că vecinii, prietenii, rudele apropiate, preotul sau colegii de serviciu pot fi uneori primii care văd schimbările. Ajutorul trebuie oferit cu blândețe și în etape, pentru ca familia să îl primească firesc și să se poată deschide într-un mediu sigur, fără teamă de judecată.

Atelierul „Sprijinul”, coordonat de doamnele Larisa Tecsa-Motolity, Daniela Căta, și Iulia Boancheș din partea Inspectoratului de Poliție Județean Alba – Biroul Siguranță Școlară și de domnul Claudiu Dușa, din partea Centrului de Sănătate Mintală pentru Prevenirea și Tratarea Adicțiilor, a conturat un plan de intervenție care îi aduce împreună pe diriginte, consilierul școlar și părinți. Planul începe cu evaluarea gravității situației și continuă cu stabilirea pașilor de intervenție și monitorizarea cazului; la nevoie, include și consilierea copilului. Specialiștii au insistat ca sprijinul specializat să fie solicitat încă din faza incipientă, cu respectarea confidențialității situației minorului.

Evenimentul de la Abrud a arătat că prevenirea separării familiale începe, de multe ori, cu un om atent, care observă, ascultă și nu rămâne indiferent. În fața unui copil aflat în risc, primul ajutor poate veni din familie, din școală, din comunitate sau din partea unei instituții, dar este important ca sprijinul să apară la timp și să nu se oprească după primul contact.

Campania „Împreună! Nu abandonați!” se desfășoară în cadrul proiectului „Copii pentru viitor! – Program de suport pentru copil și familie” (SMIS 329525), finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027 și implementat de Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, în parteneriat cu Primăria Comunei Șona.

Biroul de presă al Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia

Share