Sub genericul „Apă curată, pentru o viață sănătoasă”, Parohia Ortodoxă Ighiel și Grupul de Inițiativă Ighiel au desfășurat sâmbătă, 27 martie 2021, o amplă acțiune de ecologizare pe cursul superior al râului Ighiu.
Evenimentul, ajuns la a 5-a ediție, a fost precedat de mai multe sesiuni informative, în cadrul cărora copiii și tinerii din localitate au putut afla și înțelege importanța păstrării curățeniei în natură și a reciclării corecte a deșeurilor. Ca urmare, mulți dintre ei s-au alăturat organizatorilor și familiilor acestora, reușind să parcurgă și să curețe albia râului pe o distanță de aproximativ 9 km, de la Iezer până la intrarea în localitate.
Acțiunea de la Ighiel este îmbrățișată de la an la an de tot mai mulți locuitori ai satului, dar și de agenții economici din zonă, care o sprijină nu doar material, ci și prin implicarea efectivă în desfășurarea ei. Din inițiativa părintelui Mihai Cordea și a domnului profesor Adrian Buta, exemplul comunității din Ighiel a fost preluat anul acesta și de tinerii din Șard. Aceștia au întreprins o acțiune de ecologizare pe albia aceluiași râu, de la intrarea lui în localitate și până la vărsarea în râul Ampoi.
Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei a reacționat pozitiv la această inițiativă prin delegarea câtorva voluntari, care i-au antrenat pe copii, dar și pe părinții acestora, într-un program de jocuri de recreere și dezvoltare personală. Pe lângă beneficiul adus naturii, acțiunea de pe Valea Ighiului ne-a oferit posibilitatea de a socializa, de a petrece cu folos timpul liber, de a proiecta noi acțiuni spre binele comun și de a conștientiza, o dată în plus, că împreună putem face lucruri minunate.
Pr. Cristian Rațiu