Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, luni, 15 decembrie 2025, biserica ortodoxă din Cetea i-a primit pe elevii Școlii Gimnaziale „Nicolae Drăgan” din Galda de Jos, structura Benic. Începând cu ora 8.00, copiii au fost spovediți de preoții Andrei Bitanu din Benic, Alexandru Rusu din Galda de Sus și Marius Cioara din Cetea. În cadrul Sfintei Liturghii, elevii au primit, la momentul rânduit, Trupul și Sângele Domnului.
În acest mod deosebit, copiii Școlii din Benic și-au început prima zi din programul „Săptămâna altfel”, fiind însoțiți și îndrumați de doamna învățătoare Olivia Dîrjan, doamna profesoară de matematică Adriana Comșa și domnul profesor de religie Claudiu Avram, care i-a coordonat și în interpretarea câtorva colinde.
Această activitate duhovnicească, care a devenit o colaborare obișnuită între cele trei parohii în perioadele de post, este menită să aducă un plus de comuniune pentru elevii, dascălii și preoții implicați, cu toții fiind convinși că participarea la Sfânta Liturghie și împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului aduc multă bucurie duhovnicească.
Pr. paroh Marius Cioara
