Activitate educativ-recreativă, organizată de elevii Școlii Gimnaziale nr. 3 din Târnăveni

Vineri, 14 octombrie 2022, la Școala Gimnazială nr. 3 din Târnăveni a fost scrisă încă o pagină în „albumul de familie” al școlii. Pornind de la îndemnul Sfântului Marcu Ascetul, „Dacă ești iubitor de învățătură, fă-te iubitor și de osteneală, spre cele bune”, elevii au marcat „Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului” printr-o scenetă versificată.

Ținând cont de învățăturile despre rugăciune deprinse la orele de religie, aceștia au ales „Pilda vameșului și a fariseului” pentru a ilustra faptul că rugăciunea este cea care ne apropie de Dumnezeu și de semeni şi ea e cea care ne face să înțelegem că suntem fii ai aceluiași Părinte ceresc și frați cu toți semenii.

Din rolurile pe care le-au interpretat şi prin implicarea de care au dat dovadă, tinerii au înțeles că rugăciunea este cheia de aur care ne deschide toate comorile milostivirilor și îndurărilor dumnezeiești, dar și că „vameșul a plecat mai îndreptat, iar fariseul și-a pierdut cununa”.

Prof. Loredana Buda

Share