Activitate filantropică în parohia Râpa de Jos | Sprijin pentru copiii nevoiași, la începutul noului an școlar

Cu ajutorul lui Dumnezeu, în ziua de sâmbătă, 6 septembrie a.c., mai mulți copii din parohia Râpa de Jos, proveniți din familii cu posibilități materiale reduse, orfani sau cu numeroși frați, au beneficiat de o activitate filantropică desfășurată la inițiativa parohiei noastre. Copiii au fost însoțiți la Târgu Mureș, unde au primit îmbrăcăminte și încălțăminte adecvate sezonului rece, precum și rechizite școlare necesare pentru începutul noului an școlar. Prin această activitate, s-a dorit ca fiecare dintre ei să pășească la școală cu demnitate, încredere și bucurie.

La întoarcere, le-am oferit și o experiență inedită, oprindu-ne împreună la un restaurant, loc pe care copiii l-au vizitat pentru prima dată. Bucuria sinceră și entuziasmul lor au constituit dovada că gesturile simple pot aduce lumină și speranță în sufletele celor mici. Astfel de inițiative sunt expresia lucrării Bisericii în mijlocul credincioșilor, arătând că dragostea creștină nu este doar cuvânt, ci faptă. Grija față de cei lipsiți, mai ales față de copii, este o datorie sfântă și o chemare la care răspundem cu responsabilitate și bucurie. Prin aceste activități, Biserica își continuă misiunea de a aduce alinare, sprijin și nădejde, cultivând solidaritatea și dragostea frățească în comunitate.

Pr. Dacian Iustinian Oprea

Share