Joi, 7 mai 2026, în cadrul orei de Religie, elevii claselor V-VIII de la Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea” din Aiud, structura „Liviu Rebreanu” din Aiudul de Sus, au participat la o activitate educativ-formativă cu un puternic mesaj moral și spiritual, având ca temă: „Cum rămâi tu însuți într-o lume care te împinge să fii altcineva?”, derulată în cadrul proiectului „Preotul în școală”.
Invitatul special al întâlnirii a fost părintele Marius Filip, din parohia Bobohalma, protopopiatul Târnăveni, care, alături de părintele paroh Bazil Popa și de prof. Claudiu Avram (disciplina Religie), au purtat un dialog sincer și apropiat de sufletul copiilor despre presiunile societății actuale, influența rețelelor sociale și adevăratele valori care definesc caracterul unui om.
Prin jocuri interactive, exerciții de reflecție asupra sinelui sau a celorlalți și exemple concrete din viața de zi cu zi, elevii au fost provocați să analizeze mesajele pe care lumea de astăzi le transmite tinerilor: nevoia de popularitate, dorința de validare, presiunea imaginii exterioare sau falsa impresie că valoarea unui om depinde de bunăstarea materială sau de aprecierea celorlalți. Copiii au fost îndrumați să descopere importanța respectului de sine, a curajului de a rămâne autentici și a alegerilor sănătoase în viață, în bună relaționare cu semenii și cu Dumnezeu.
Activitatea s-a desfășurat într-o atmosferă caldă și deschisă, elevii participând activ și exprimându-și sincer și deschis gândurile. Prin această întâlnire s-a urmărit consolidarea relației dintre Școală, Biserică și familie, precum și sprijinirea tinerilor în formarea unui caracter bazat pe credință, responsabilitate și discernământ.
La sfârșitul activității, elevii au fost răsplătiți pentru implicare primind dulciuri și baloane, ca o mică dovadă că valorile discutate nu rămân doar teorie, ci se concretizează în gesturi reale care leagă prietenii potențial mântuitoare.
Prof. Claudiu Avram
