Activitatea „Rugăciune, bucurie, vacanță!”, ediția a II-a, desfășurată la Târgu-Mureș

În după-amiaza zilei de joi, 22 iunie a.c., 50 de elevi și cadre didactice din municipiul Târgu-Mureș și din împrejurimi s-au reunit în Cetatea Medievală pentru a marca finalizarea cu succes a anului școlar.

Desfășurată sub genericul „Rugăciune, bucurie, vacanță!”, întâlnirea a integrat o serie de activități recreativ-educative și distractive în aer liber (ateliere de origami, pictură pe față, jocuri de societate și jocuri sportive, traseu aplicativ cu obstacole), prin intermediul cărora s-a urmărit crearea unei zile a bucuriei, a „eliberării” de sarcinile curriculare cotidiene și a pregătirii pentru vacanța care tocmai a început. Totodată, au avut loc discuții cu caracter cultural-catehetic, tinerii primind o serie de sfaturi duhovnicești cu privire la petrecerea timpului liber în următoarea perioadă.

În acest sens, părintele Silviu Jimborean, inspector de tineret pentru județul Mureș, le-a vorbit tinerilor despre rugăciune și semnificația acesteia, tipurile de rugăciune, precum și o scurtă tâlcuire a rugăciunii domnești „Tatăl nostru”. Astfel, micii creștini au exersat modul de înaintare a rugăciunii către Dumnezeu, aducând completări „îndreptarului duhovnicesc pentru vacanță” întocmit chiar de ei în cadrul întâlnirii de anul trecut, care vizează modul în care trebuie să practicăm rugăciunea, cercetarea sufletului (prin participarea la sfintele slujbe, spovedanie și împărtășanie), postul și milostenia, chiar și atunci când ne aflăm departe de casă și de locurile familiare. Pentru implicarea de care au dat dovadă în cadrul acestei activități, dar și pe întreg parcursul anului, tinerii creștini au fost recompensați cu pizza și limonadă.

De asemenea, participanții au primit vizita părintelui Răzvan Șulea, protopop al Protopopiatului Ortodox Târgu-Mureș, care a felicitat cadrele didactice voluntare pentru bogata activitate pe care o desfășoară în slujba Bisericii și a tinerilor, iar micilor creștini îndemnuri de prețuire a binelui pe care îl primesc de la Dumnezeu, dar și importanța de a se forma frumos, în duhul Evangheliei.

Activitatea „Rugăciune, bucurie, vacanță!”, aflată la cea de-a doua ediție, s-a derulat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, și este o inițiativă a Structurii de tineret pentru județul Mureș din cadrul Departamentului de tineret și Biroului de cateheză al Eparhiei Alba Iuliei. Aceasta se derulează în cadrul protocolului de colaborare Școală – Biserică, prin intermediul căruia se urmărește oferirea unei alternative frumoase de petrecere a timpului liber, mai ales în contextul actual, în care tehnologia ocupă tot mai mult „spațiu” în viața tinerilor. De asemenea, se dorește apropierea tinerilor de biserică, de învățătura ortodoxă și de dreapta-viețuire, conlucrând, astfel, clerici, cadre didactice și specialiști care activează în diverse domenii de activitate, la formarea completă și corectă a tinerei generații care va guverna societatea de mâine. În cadrul întâlnirilor noastre, participanții au oportunitatea de a-și scrie propria poveste de succes, punându-se chiar pe ei înșiși în rolurile principale.

Activitatea s-a realizat cu implicarea unor cadre didactice de la unități școlare din municipiul Târgu-Mureș și din împrejurimi: doamnele prof. înv. primar Dorina Pop, Angela Cătană și Roxana Ogleja (Grădinița „Paradisul Copilăriei” Târgu-Mureș), Alina Sava, Roxana Gliga, Emilia Hegheș și Simina Radu (Grădinița cu P.P. „Lumea Copiilor” Târgu-Mureș), Sandra Moldovan (Grădinița cu P.P. „Dumbrava Minunată”, Târgu-Mureș), Adriana Borbeli (Grădinița cu P.P. Râciu), doamnele prof. Petronela Silvăşan (Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, Târgu-Mureș), Carmen Nicoară și Andra Poptamas (Școala Gimnazială Petelea), Ana Maria Fărcaș (Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”, Târgu-Mureș), respectiv domnul prof. Ciprian Fărcaș (Școala Gimnazială „Dacia”, Târgu-Mureș).

Prof. Carmen Nicoară

Share