„Alege viața! Nu dependența!” | Masă rotundă în parteneriat instituțional, cu aproape 90 de participanți, organizată de Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia

Centrul de zi pentru copii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia a găzduit joi, 22 ianuarie 2026, prima masă rotunda locală din cadrul campaniei „Alege viața! Nu dependența!”, reunind peste 90 de persoane – părinți, preoți, cadre didactice și reprezentanți ai instituțiilor locale și județene. Întâlnirea a fost dedicată prevenirii consumului de alcool, droguri și a altor forme de dependență în rândul copiilor și adolescenților, precum și sprijinirii părinților în înțelegerea și gestionarea acestor riscuri, într-un cadru de dialog comunitar care a pus accent pe soluții concrete și sprijin la timp.

În deschiderea întâlnirii, pr. Florin Croitoru, coordonatorul Centrului de zi pentru copii „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, a așezat discuția într-un registru de profunzime, vorbind despre dependențe ca despre o realitate care poate „lega” omul, deși „omul se naște liber, dar este pretutindeni în lanțuri”. Părintele a explicat fenomenul dintr-o perspectivă științifică, socială și spirituală, subliniind că dependența este adesea „o încercare de a umple un gol interior”, cu efecte în plan fizic și emoțional. A arătat, totodată, că de multe ori „la baza oricărei adicții stă o traumă”, iar drumul spre vindecare începe atunci când omul găsește sprijin, sens și ancorare, amintind că viața trăită în Hristos poate întări persoana în lupta de a se întoarce pe drumul cel bun.

Întâlnirea a avut un format interactiv, iar implicarea participanților a fost una constantă – prin întrebări, intervenții și schimb de experiențe. Cei prezenți au lucrat în workshopuri pe studii de caz inspirate din situații întâlnite în comunitate, analizând atât semnele vizibile, cât și ceea ce se află „în spatele” unei dependențe: goluri emoționale, lipsa comunicării, vulnerabilități familiale, dar și absența unor repere clare. Discuțiile au conturat ideea că prevenția nu înseamnă doar interdicții sau îngrijorare, ci mai ales relație, limite sănătoase și intervenție la timp, iar sprijinul devine cu adevărat eficient atunci când părinții, școala și comunitatea acționează în același sens.

Atelierul dedicat dependențelor digitale a fost coordonat de doamnele Felicia Croitoru și Ana Florina Dumitreanu, împreună cu alți reprezentanți ai Centrului Județean de Resurse și de Asistență Educațională Alba. Celelalte două grupuri au fost facilitate de doamna Mirela Timonea, din partea Consiliului Județean Alba, respectiv de doamna dr. Mihaela Sava, de la Centrul de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor Alba. În lucrul pe cazuri au contribuit, cu perspective complementare, și specialiștii instituțiilor partenere – Direcția de Sănătate Publică Alba, Inspectoratul de Poliție Județean Alba – Biroul de Siguranță Școlară și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba – conturând împreună un cadru unitar de prevenție și sprijin pentru familii.

La final, concluziile au fost aduse în plen ca niște răspunsuri construite împreună, din experiență și grijă. Dincolo de soluțiile punctuale, a rămas o direcție comună, simplă și puternică: prevenția prinde rădăcină atunci când dialogul se transformă în pași concreți, iar ajutorul este cerut la timp, cu încredere, cu discreție și cu responsabilitatea de a nu lăsa pe nimeni singur în lupta lui.

Campania este derulată în cadrul proiectului „Copii pentru viitor! – Program de suport pentru copil și familie” (SMIS 329525), finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, a implementat de Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, în parteneriat cu Primăria Comunei Șona.

Biroul de Presă al Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia

Share