Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, l-a primit vineri, 13 octombrie 2023, la Reşedinţa patriarhală, pe Excelenţa Sa domnul Andrew Noble, LVO, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în vizită de rămas bun la încheierea misiunii diplomatice în România. Domnul ambasador a fost însoțit de Excelența Sa Robert Innes, Episcopul anglican de Gibraltar în Europa, și de părintele Nevsky Everett, preotul Bisericii Anglicane din București.
Ambasadorul Andrew Noble a subliniat excelentele relații dintre România și Regatul Unit al Marii Britanii, bazate pe promovarea de valori comune, precum cele culturale, economice și de apărare, în cadrul NATO, și a exprimat mulțumirile și recunoștința pentru sprijinul constant acordat Bisericii Anglicane din București.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a apreciat activitatea bogată în cei cinci ani de misiune diplomatică în România ai domnului ambasador Andrew Noble și a mulțumit pentru promovarea relațiilor bilaterale, atât între cele două țări, cât și între Biserica Ortodoxă Română și Biserica Anglicană, inclusiv în ceea ce privește sprijinirea numeroaselor comunități ortodoxe românești din Marea Britanie, care însumează peste 1,2 milioane de credincioși.
De asemenea, la această întrevedere, au mai fost analizate, cu îngrijorare, consecințele dramatice cauzate de conflicte armate, precum cel din Ucraina și, mai recent, cel din Israel și Fâșia Gaza, privind distrugerile și, mai ales, pierderile de vieți omenești în rândul copiilor, femeilor și bătrânilor, care nu se pot apăra singuri.
Sectorul relații bisericești, interreligioase și comunități bisericești externe