De sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Părintele Arhiepiscop Irineu a liturghisit, în sobor arhieresc, la Catedrala Patriarhală din București.
Joi, 26 octombrie 2023, în ziua pomenirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la Catedrala Patriarhală din București. De la ora 10.00, Chiriarhul nostru a slujit Sfânta Liturghie, în sobor arhieresc, în altarul exterior din vecinătatea locașului de închinare. În fruntea soborului sfințiților slujitori s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Pantelimon, Mitropolit de Veria, Naousa și Kampania (Biserica Ortodoxă a Greciei), care a rostit și cuvântul de învățătură.
În acest an, Mitropolitul Pantelimon a adus din Grecia un fragment din cinstitele moaște ale Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, și Icoana Maicii Domnului „Soumela”, care au fost așezate spre închinare alături de cinstitele moaște ale Sfântului Dimitrie cel Nou, Sfântului Nectarie de la Eghina și ale Sfinților Împărați Constantin și Elena. Zeci de mii de pelerini s-au închinat pe toată durata zilei cinstitelor moaște așezate spre venerare pe Dealul Patriarhiei, durata medie de așteptare la rând fiind de până la trei ore.
Text: basilica.ro; foto credit: ziarullumina.ro