„Arta de a rămâne profesor cu pasiune” | O nouă ediție a evenimentului „Sinaxa educațională”, derulată la Mănăstirea Oașa

În perioada 10-12 octombrie 2025, la Mănăstirea Oașa din județul Alba, s-a desfășurat cea de-a opta întâlnire a Sinaxei educaționale, o comunitate a profesorilor care integrează valorile religioase creștin-ortodoxe și formarea caracterului moral al elevilor în procesul de învățare. Tema acestei ediții – Arta de a rămâne profesor cu pasiune – a adus împreună peste 230 de cadre didactice din întreaga țară, reprezentând toate disciplinele de învățământ, într-un dialog profund despre vocație, entuziasm și sensul profesiei de dascăl.

Pe parcursul celor trei zile, participanții au luat parte la viața mănăstirii, prin participarea la Sfânta Liturghie și la ascultările zilnice, descoperind bucuria lucrului împreună și ritmul simplu, dar profund, al vieții monahale. Această experiență a comuniunii a creat un cadru de liniște și reflecție, potrivit pentru redescoperirea sensului interior al educației.

Sâmbătă dimineață, după Sfânta Liturghie, profesorii s-au întâlnit cu domnul prof. univ. dr. Mircea Miclea, cadru didactic la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și fost ministru al Educației. Într-o prelegere memorabilă, domnia sa a vorbit despre entuziasmul ca dimensiune esențială a calității actului didactic, afirmând că „entuziasmul profesorului este una dintre cele mai puternice emoții care influențează învățarea elevilor”. Domnul profesor Mircea Miclea a arătat că reacțiile emoționale pozitive ale cadrului didactic – bucuria, curiozitatea, pasiunea – dau forță lecției și o transformă într-o memorie emoțională care rămâne vie în mintea și inima elevilor. „Schimbăm oamenii prin emoțiile pe care le transmitem. Cine salvează un om, salvează o lume”, a subliniat domnia sa.

În a doua parte a zilei, părintele conf. univ. dr. Adrian Podaru, prodecan al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a susținut conferința „Educația inimii: artă și pasiune pentru sufletul copilului. Perspective din înțelepciunea Sfinților Părinți ai Bisericii”. Părintele profesor a vorbit despre rolul educatorului ca model viu, subliniind că „nimic nu modelează atât de mult sufletul copilului ca exemplul viu al dascălului” și că „adevărata formare începe cu educarea propriei persoane; doar dacă ești, poți educa”. Inspirându-se din scrierile Sfinților Părinți, părintele Adrian Podaru a arătat că adevărata educație nu se reduce la transmiterea de informații, ci se împlinește atunci când profesorul devine el însuși o prezență vie, capabilă să inspire, să iubească și să înțeleagă.

După conferințe, profesorii au participat la un atelier interactiv, unde au discutat despre bucuria și provocările profesiei, împărtășind reflecții despre cum pot rămâne autentici și inspirați în fața elevilor. Atelierul a fost un spațiu de comuniune, în care s-au născut idei despre educația prin iubire, entuziasm și dăruire. Întâlnirea s-a încheiat duminică, 12 octombrie, cu Sfânta Liturghie.

*

Iată câteva mărturii ale participanților:

„Au fost trei zile pline de elan și de bucuria revederii! Invitații au adus o mare încărcătură de entuziasm și de comuniune. Ne-au oferit exemple demne de urmat, resorturi de unde să ne «procurăm» entuziasmul atât de necesar în clasă, pentru motivarea și implicarea elevilor” (înv. Ana Florinela Bulea, Pâncota – Arad);

„Conferința cu domnul Miclea a fost pe sufletul meu. Este un om care transmite frumos, corect, cu dăruire. La Oașa am uitat de toate grijile. A fost o bucurie să fiu primită cu atâta căldură” (prof. Elena Ivana, Băile Herculane);

„Domnul Mircea Miclea a fost senzațional! Ne-a purtat prin toate palierele culturii și ne-a făcut să înțelegem că libertatea vine din cunoaștere și din bucuria de a învăța. Cu vocea sa caldă și adâncă, ne-a învăluit în frumusețea unei lumi ideale, o cetate care trebuie apărată de dascăli, idealiștii pragmatici ai acestei lumi” (prof. Adina Crăciunescu);

„Sensul teologic a fost oferit de părintele Adrian Podaru, care ne-a descoperit că drumul inimii e calea care ne plonjează direct în brațele lui Hristos. Educația cu discernământ, pedagogia inimii și principiul sinergiei sunt idei care mi-au rămas în suflet. Zile pline de har și învățătură, petrecute în mijlocul unui peisaj de poveste!” (prof. Garofița Sorina Docolin, Timișoara);

„Am simțit acolo pace, bucurie, emoție, recunoștință, împlinire, apropiere de Dumnezeu. Mulțumesc pentru această experiență!” (prof. Aurora Adina Tamaș, Timișoara);

„Mi-am dat seama că entuziasmul în profesia de dascăl trebuie antrenat, că educația copilului începe în inimă și că entuziasmul nostru influențează reușita elevilor. Am plecat de aici mai energică, mai determinată să fac totul pentru fiecare dintre elevii mei” (prof. Mihaela Goșea, Gorj);

„Acest eveniment a unit cerul cu pământul și a însumat gânduri, idei, fapte și suflete. A fost o activitate care ne-a ajutat să înțelegem cât de important este să reactivăm entuziasmul dacă l-am lăsat în plan secundar” (prof. Camelia Ivănescu).

Sinaxa Educațională s-a dovedit a fi un spațiu de reflecție, învățare și prietenie pentru dascălii care cred că educația este mai mult decât un transfer de cunoștințe – este arta de a forma inimi și caractere, cu pasiune și credință.

Share