8 Octombrie 2016
Mă bucur să particip astăzi la a 111-a Adunare Generală a Asociaţiunii ASTRA, care a fost înfiinţată în anul 1861. Prin activitatea sa, aceasta a reuşit să fie centrul de gravitaţie în nobilul scop propus, acela de emancipare şi iluminare a poporului, de răspândire a ştiinţei de carte şi a culturii în rândurile populaţiei asuprite. De-a lungul timpului, Astra şi-a îndeplinit cu cinste rolul de stimulare a cultului pentru limba şi literatura română şi de păstrare a obiceiurilor şi a datinilor româneşti. Precum afirma Onisifor Ghibu, Astra „a fost un instrument perfect de închegare şi înnobilare sufletească naţională”.
Această Asociaţiune transilvană a reunit mari personalităţi într-un cor simfonic, toţi punând suflet şi conştiinţă în lupta acerbă pentru cauza românească. Aceşti oameni, cu mult devotament şi cu o mare dragoste pentru popor, au desfăşurat o bogată activitate sub un regim străin, reuşind să reunească poporul român din satele Transilvaniei sub un singur steag. Astriştii i-au impulsionat pe săteni să preţuiască zestrea etnică, convingându-i că „veşnicia (bunul suprem) s-a născut la sat”, cum afirma celebrul filozof Lucian Blaga. După Unire, încadraţi în noua formă de organizare a statului, ei şi-au perfecţionat metodele de muncă, contribuind la educaţia poporului, la instruirea lui.
Astăzi trăim într-o lume desacralizată în care dăinuie „pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii” (I In. 2, 16). Lumea actuală trăieşte mai mult după moda timpului decât după spiritul Evangheliei. De aceea, trebuie să privim la înaintaşii Astrei care au animat cultura sănătoasă şi să ne implicăm în munca de cercetare şi de restituire a valorilor autentice ale neamului, precum: credinţa, datina, portul, cântecul, ocupaţiile şi, mai presus de toate, omenia. Avem obligaţia sacră de a ocroti şi de a cultiva comorile spiritualităţii autohtone, gândind ca marele învăţat Petre Ţuţea care zicea: „Mă mişc între Dumnezeu şi neamul din care fac parte. În afară de aceşti termeni, nu văd nimic semnificativ între cer şi pământ”.
Observăm că economicul triumfă asupra spiritualităţii, tehnica asupra culturii, politicul asupra moralei şi trupul asupra sufletului. Să ne fie limpede că, numai printr-o cultură îmbibată cu duhul Evangheliei şi prin credinţa în Dumnezeu, acest neam îşi poate împlini destinul său. Este încă valabilă deviza: „Nihil sine Deo”. Acolo unde credinţa lipseşte, se instalează în existenţa noastră monotonia, viciul şi nonsensul. Scriitorul Liviu Rebreanu spunea: „Cred în Dumnezeu, izvorul unic al oricărei posibilităţi. În clipa în care mi-aş pierde credinţa aceasta, îmi închipui că ar trebui să-mi pierd implicit dragostea de viaţă şi încrederea în orice rost al meu”.
Evenimentul de astăzi este un elogiu adus vrednicilor înaintaşi care sunt pilde de patriotism adevărat şi pentru care credinţa în Dumnezeu a fost un scut apărător şi un steag purtător de biruinţă. Cred că fiecare dintre ei era ataşat de Legea străbună, care ne-a asigurat fiinţa şi identitatea printre cataclismele istoriei. De la ei primim pildă şi imbold de a iubi Ortodoxia, care ne-a format şi ne-a conturat sufletul viguros şi sănătos al neamului, ocrotindu-i pe credincioşii ei aşa cum cloşca îşi ocroteşte puii sub aripile ei. De aceea, poetul nostru naţional Mihai Eminescu defineşte Biserica Ortodoxă „mama spirituală a neamului românesc”.
Este de mare însemnătate să cunoaştem viaţa Asociaţiunii ASTRA şi meritele iluştrilor săi membri, buni români şi buni creştini. În acest fel, vom fi stimulaţi să păstrăm şi să continuăm idealurile pentru care au luptat şi s-au jertfit străbunii noştri, nobili prin origine, bogaţi prin moştenire, frumoşi prin virtuţile ce au împodobit fizionomia lor morală. Conştient de această nobleţe princiară a noastră, poetul basarabean Grigore Vieru afirma: „Sunt un om norocos că sunt român”.
Suntem, într-adevăr, fiii unui neam nobil care a primit de la daci statornicia, de la romani vitejia şi de la Hristos lumina cea adevărată care „luminează tuturor”. Să depăşim, aşadar, barierele confesionale şi politice şi să ne lăsăm pătrunşi de această lumină ce risipeşte întunericul urii, al indiferenţei şi al egoismului. Lăsând la o parte dihotomiile de orice fel, să fim uniţi în cuget şi-n simţiri, pentru ca în România, „Grădina Maicii Domnului”, să adie un duh de înviere şi de viaţă nouă.
† IRINEU
Arhiepiscop al Alba Iuliei
Această Asociaţiune transilvană a reunit mari personalităţi într-un cor simfonic, toţi punând suflet şi conştiinţă în lupta acerbă pentru cauza românească. Aceşti oameni, cu mult devotament şi cu o mare dragoste pentru popor, au desfăşurat o bogată activitate sub un regim străin, reuşind să reunească poporul român din satele Transilvaniei sub un singur steag. Astriştii i-au impulsionat pe săteni să preţuiască zestrea etnică, convingându-i că „veşnicia (bunul suprem) s-a născut la sat”, cum afirma celebrul filozof Lucian Blaga. După Unire, încadraţi în noua formă de organizare a statului, ei şi-au perfecţionat metodele de muncă, contribuind la educaţia poporului, la instruirea lui.
Astăzi trăim într-o lume desacralizată în care dăinuie „pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii” (I In. 2, 16). Lumea actuală trăieşte mai mult după moda timpului decât după spiritul Evangheliei. De aceea, trebuie să privim la înaintaşii Astrei care au animat cultura sănătoasă şi să ne implicăm în munca de cercetare şi de restituire a valorilor autentice ale neamului, precum: credinţa, datina, portul, cântecul, ocupaţiile şi, mai presus de toate, omenia. Avem obligaţia sacră de a ocroti şi de a cultiva comorile spiritualităţii autohtone, gândind ca marele învăţat Petre Ţuţea care zicea: „Mă mişc între Dumnezeu şi neamul din care fac parte. În afară de aceşti termeni, nu văd nimic semnificativ între cer şi pământ”.
Observăm că economicul triumfă asupra spiritualităţii, tehnica asupra culturii, politicul asupra moralei şi trupul asupra sufletului. Să ne fie limpede că, numai printr-o cultură îmbibată cu duhul Evangheliei şi prin credinţa în Dumnezeu, acest neam îşi poate împlini destinul său. Este încă valabilă deviza: „Nihil sine Deo”. Acolo unde credinţa lipseşte, se instalează în existenţa noastră monotonia, viciul şi nonsensul. Scriitorul Liviu Rebreanu spunea: „Cred în Dumnezeu, izvorul unic al oricărei posibilităţi. În clipa în care mi-aş pierde credinţa aceasta, îmi închipui că ar trebui să-mi pierd implicit dragostea de viaţă şi încrederea în orice rost al meu”.
Evenimentul de astăzi este un elogiu adus vrednicilor înaintaşi care sunt pilde de patriotism adevărat şi pentru care credinţa în Dumnezeu a fost un scut apărător şi un steag purtător de biruinţă. Cred că fiecare dintre ei era ataşat de Legea străbună, care ne-a asigurat fiinţa şi identitatea printre cataclismele istoriei. De la ei primim pildă şi imbold de a iubi Ortodoxia, care ne-a format şi ne-a conturat sufletul viguros şi sănătos al neamului, ocrotindu-i pe credincioşii ei aşa cum cloşca îşi ocroteşte puii sub aripile ei. De aceea, poetul nostru naţional Mihai Eminescu defineşte Biserica Ortodoxă „mama spirituală a neamului românesc”.
Este de mare însemnătate să cunoaştem viaţa Asociaţiunii ASTRA şi meritele iluştrilor săi membri, buni români şi buni creştini. În acest fel, vom fi stimulaţi să păstrăm şi să continuăm idealurile pentru care au luptat şi s-au jertfit străbunii noştri, nobili prin origine, bogaţi prin moştenire, frumoşi prin virtuţile ce au împodobit fizionomia lor morală. Conştient de această nobleţe princiară a noastră, poetul basarabean Grigore Vieru afirma: „Sunt un om norocos că sunt român”.
Suntem, într-adevăr, fiii unui neam nobil care a primit de la daci statornicia, de la romani vitejia şi de la Hristos lumina cea adevărată care „luminează tuturor”. Să depăşim, aşadar, barierele confesionale şi politice şi să ne lăsăm pătrunşi de această lumină ce risipeşte întunericul urii, al indiferenţei şi al egoismului. Lăsând la o parte dihotomiile de orice fel, să fim uniţi în cuget şi-n simţiri, pentru ca în România, „Grădina Maicii Domnului”, să adie un duh de înviere şi de viaţă nouă.
† IRINEU
Arhiepiscop al Alba Iuliei
