3 Noiembrie 2016
Elevii celor două clase, îndrumaţi de către doamnele profesoare Marieta Muntean şi Monica Opriş, au participat la atelierul de pictură, unde, sub coordonarea doamnei Elena Cucui, muzeograf al Muzeului Naţional al Unirii, au realizat icoane pe sticlă, după modelul celor zugrăvite în centrul de la Nicula. De asemenea, reprezentanţii muzeului le-au prezentat expoziţia, le-au istorisit modul în care a fost pictată icoana de la Nicula a Maicii Domnului cu Pruncul, iar la finalul activităţii copiii au fost răsplătiţi cu icoana pe care au realizat-o ei.