7 Noiembrie 2016
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei a binecuvântat, luni, noul Centrul de zi pentru copii „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din Alba Iulia.
Ierarhul nostru a oficiat slujba de binecuvântare a noului centru social şi a pus la suflet un cuvânt de învăţătură duhovnicească copiilor care prin acest centru vor fi ocrotiţi şi sprijiniţi să nu abandoneze şcoala.
Înaltpreasfinţia Sa a fost însoţit de părintele Nicolae Călin Ignat, consilier social misionar al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, iar la eveniment au participat şi reprezentanţii administraţiei locale şi judeţene. Mesaje de susţinere şi de apreciere pentru această iniţiativă au transmis viceprimarul municipiului Alba Iulia Gabriel Pleşa dar şi directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, prof. Sorin Chirilă.
„Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan ne arată că Iisus Hristos, aflându-se pe Crucea Golgotei, printre ultimele cuvinte le-a rostit şi pe acestea: „Mi-e sete!”. Este o necesitate primordială care exprimă o altă necesitate. În orice persoană săracă, singură, aflată în nevoi, marginalizată şi neajutorată, Îl putem recunoaşte pe Iisus Care zice: „Mi-e sete!”. E suficient să dai un pahar cu apă şi să primeşti răsplată. Toţi copiii care în acest Centru de zi vor primi asistenţă umană şi educaţie sunt fraţii prea mici ai lui Hristos. Oferindu-le dragoste, învăţătură şi educaţie, noi exprimăm iubirea milostivă a lui Hristos şi ne asemănăm cu Domnul nostru Care a zis: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este Împărăţia Cerurilor””, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu.
La rândul său părintele Florin Croitoru, coordonatorul Centrului de zi pentru copii „Sfânta Cuvioasa Parascheva” a spus:
„Existenţa acestui centru de zi este inspirată de viaţa Cuvioasei Parascheva, în care citim că, venind de la biserică, a întâlnit un om sărac, un cerşetor, căruia i-a dat haina ei cea bună pe care o purta. Acest gest milostiv al Cuvioasei ne-a inspirat şi pe noi să îi urmăm exemplul şi, cu binecuvântarea Înatpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, am pornit la drum în realizarea lui. Centrul de Zi „Sfânta Cuvioasa Parascheva” se doreşte a fi un mediu complex de siguranţă pentru 25 de copii, încadraţi în diferite categorii de vulnerabilitate. Totodată, el este o nouă expresie a implicării Bisericii în societate şi un factor coagulant, de unitate, pentru o zonă specială a Municipiului Alba Iulia. Pe de altă parte, Centrul de Zi este un petic de cer în care putem reînvăţa căldura, compasiunea şi bunătatea sufletească dar şi o formă de a spune mulţumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce am primit şi pentru ceea ce suntem.”
Centrul de zi pentru copii „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din Alba Iulia funcţionează în baza unui parteneriat dintre Primăria municipiului Alba Iulia, Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia şi Parohia „Cuvioasa Parascheva” (Ampoi 2) din Alba Iulia, oferind ocrotire şi sprijin unui număr de 25 de copii din municipiul Alba Iulia aflaţi în risc de abandon şcolar. Principalul obiectiv al acestui centru este prevenirea abandonului şcolar şi creşterea performanţelor şcolare pentru copii care se află în situaţii de risc de abandon şi eşec şcolar, care provin din diferite medii sociale, din categorii de grupuri vulnerabile.Astfel copiii beneficiază de o masă caldă de prânz, primesc rechizite şcolare şi sunt meditaţi gratuit de cadre didactice specializate care îi ajută să-şi îmbunătăţească situaţia şi rezultatele şcolare. De asemenea, beneficiază în centre şi de activităţi de dezvoltare personală pentru formarea personalităţii copilului dar şi de activităţi recreative sau de petrecere a timpului liber.
La nivelul judeţelor Alba şi Mureş care formează Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, sute de copii sunt sprijiniţi să îşi continue studiile şi să nu abandoneze şcoala în cadrul unei reţele de centre de prevenire a abandonului şcolar. Reţeaua de prevenire a abandonului şcolar este cea mai mare din România şi este un amplu parteneriat între Biserică şi administraţia judeţeană sau locală, fiind sprijinită şi de Fundaţiile FAER Reghin şi HEKS România care oferă sprijin financiar în cadrul unui proiect cofinanţat printr-un grant oferit din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă.
(Biroul de Presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia)
[gallery link="file" size="medium" ids="10384,10383,10385"]