26 Februarie 2017
Timpul Postului Mare este un dar oferit nouă de către Biserică. Fie că trăim în lume sau într-o mănăstire, perioada de rugăciune, post şi pocăinţă este folositoare tuturor celor care doresc să intre în Sfânta şi Strălucita Sărbătoare a Paştilor. În acest sezon liturgic, creştinul care posteşte îmbracă deja pe Hristos, pentru a participa încă şi mai deplin la pătimirile Sale şi a ieşi împreună cu El din mormânt, biruitor asupra răului şi a morţii.
În timp ce începem călătoria postului, noi suntem făcuţi conştienţi, prin Canonul de pocăinţă al Sfântului Andrei Cretanul şi prin ciclul slujbelor religioase, că păcatul şi moartea ne-au îndepărtat de Dumnezeu şi pe unul faţă de altul. De asemenea, în timpul acestor zile de introspecţie, ni se dă vestea bună că, prin biruinţa Crucii, iertarea şi bucuria sunt daruri oferite lumii de către „Domnul slavei răstignit” (cf. I Cor. 2, 8).
Temeiul însuşi al Postului Mare este postul lui Hristos în pustie, în timpul celor 40 de zile care au urmat Botezului. Acceptând să fie ispitit şi să lupte cu diavolul în umanitatea Sa, Iisus a dat creştinilor modelul luptei lor împotriva puterilor răului şi le-a oferit drept arme postul şi rugăciunea (cf. Mc. 9, 29). Cu ajutorul acestor arme putem birui cele trei păcate de căpetenie: lăcomia, desfrânarea şi mândria prin care diavolul desfigurează fiinţa creştinului.
Postul Mare este socotit de către Sfântul Grigorie de Nazianz şi de către autorii Triodului drept pregătire în vederea morţii împreună cu Hristos şi a învierii noastre sufleteşti prin săvârşirea binelui. Deşi este o perioadă de asceză, de nevoinţă şi de abstinenţă, acest Post este un „rai duhovnicesc”, în care ne desfătăm de alese delicii dumnezeieşti şi ne învrednicim de primenire duhovnicească.
Biserica ne cheamă să înţelegem Postul Mare ca o reîntoarcere la lupta ascetică obişnuită, o luptă care ne eliberează de moartea şi stricăciunea creaţiei căzute. Deci, noi care ne-am îmbrăcat în Hristos prin Sfântul Botez (cf. Gal. 3, 27), devenind ostaşi ai lui Hristos, trebuie să folosim cu înţelepciune aceste zile pentru a ne reîntoarce la războiul spiritual. Numai angajaţi în această bătălie vom fi capabili să priveghem, în timp ce aşteptăm a doua şi slăvita venire a Domnului.
Conştienţi de nobleţea creştină, noi trebuie să ne purificăm de zgura patimilor, pentru a recâştiga frumuseţea baptismală, pierdută prin păcat. Omul care posteşte rupe cercul infernal al dialecticii poftei şi plăcerii, al foamei şi săturării, îndreptându-şi dorinţa spre contemplarea realităţilor cereşti. Aceasta îl ajută să umble „întru înnoirea vieţii” (cf. Rom. 6, 4), trăind ca „fiu al învierii” (cf. Lc. 20, 36).
Postul cu folos duhovnicesc şi plăcut lui Dumnezeu este cel în timpul căruia postim nu numai cu gura, ci şi cu toate simţurile, stăpânindu-ne ochii, urechile, limba, mersul, râsul etc. Asceza Postului Mare are drept scop de a-i învăţa pe credincioşi să postească de lume şi să se elibereze de toate grijile pământeşti. Numai un post integral realizează curăţirea inimii noastre şi o pregăteşte pentru vizita Mirelui ceresc la sfârşitul Postului Mare.
† IRINEU
Arhiepiscop al Alba Iuliei
În timp ce începem călătoria postului, noi suntem făcuţi conştienţi, prin Canonul de pocăinţă al Sfântului Andrei Cretanul şi prin ciclul slujbelor religioase, că păcatul şi moartea ne-au îndepărtat de Dumnezeu şi pe unul faţă de altul. De asemenea, în timpul acestor zile de introspecţie, ni se dă vestea bună că, prin biruinţa Crucii, iertarea şi bucuria sunt daruri oferite lumii de către „Domnul slavei răstignit” (cf. I Cor. 2, 8).
Temeiul însuşi al Postului Mare este postul lui Hristos în pustie, în timpul celor 40 de zile care au urmat Botezului. Acceptând să fie ispitit şi să lupte cu diavolul în umanitatea Sa, Iisus a dat creştinilor modelul luptei lor împotriva puterilor răului şi le-a oferit drept arme postul şi rugăciunea (cf. Mc. 9, 29). Cu ajutorul acestor arme putem birui cele trei păcate de căpetenie: lăcomia, desfrânarea şi mândria prin care diavolul desfigurează fiinţa creştinului.
Postul Mare este socotit de către Sfântul Grigorie de Nazianz şi de către autorii Triodului drept pregătire în vederea morţii împreună cu Hristos şi a învierii noastre sufleteşti prin săvârşirea binelui. Deşi este o perioadă de asceză, de nevoinţă şi de abstinenţă, acest Post este un „rai duhovnicesc”, în care ne desfătăm de alese delicii dumnezeieşti şi ne învrednicim de primenire duhovnicească.
Biserica ne cheamă să înţelegem Postul Mare ca o reîntoarcere la lupta ascetică obişnuită, o luptă care ne eliberează de moartea şi stricăciunea creaţiei căzute. Deci, noi care ne-am îmbrăcat în Hristos prin Sfântul Botez (cf. Gal. 3, 27), devenind ostaşi ai lui Hristos, trebuie să folosim cu înţelepciune aceste zile pentru a ne reîntoarce la războiul spiritual. Numai angajaţi în această bătălie vom fi capabili să priveghem, în timp ce aşteptăm a doua şi slăvita venire a Domnului.
Conştienţi de nobleţea creştină, noi trebuie să ne purificăm de zgura patimilor, pentru a recâştiga frumuseţea baptismală, pierdută prin păcat. Omul care posteşte rupe cercul infernal al dialecticii poftei şi plăcerii, al foamei şi săturării, îndreptându-şi dorinţa spre contemplarea realităţilor cereşti. Aceasta îl ajută să umble „întru înnoirea vieţii” (cf. Rom. 6, 4), trăind ca „fiu al învierii” (cf. Lc. 20, 36).
Postul cu folos duhovnicesc şi plăcut lui Dumnezeu este cel în timpul căruia postim nu numai cu gura, ci şi cu toate simţurile, stăpânindu-ne ochii, urechile, limba, mersul, râsul etc. Asceza Postului Mare are drept scop de a-i învăţa pe credincioşi să postească de lume şi să se elibereze de toate grijile pământeşti. Numai un post integral realizează curăţirea inimii noastre şi o pregăteşte pentru vizita Mirelui ceresc la sfârşitul Postului Mare.
† IRINEU
Arhiepiscop al Alba Iuliei
