6 Mai 2014
Astăzi au debutat la Alba Iulia lucrările simpozionului internaţional cu tema: „Euharistie şi Martiriu - de la vechile catacombe la închisorile comuniste”. Manifestarea academică patronată de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, la care participă şi susţin referate personalităţi ale lumii teologice din ţară şi străinătatea ajuns anul acesta la cea de-a XIII-a ediţie.
Programul Simpozionului a început de la ora 9.00 cu slujba Te Deum în Capela Sf. Trei Ierarhi a Facultăţii de Teologie din Alba Iulia. Au urmat saluturile oficialităţilor şi cuvântările de deschidere a sesiunilor de comunicări.
Referindu-se la acest simpozion Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei a spus:
„Simpozionul acesta ne ajută să înţelegem mai bine că în păcatele, slăbiciunile, suferinţele şi necazurile noastre Iisus Hristos s-a jertfit deja. Dacă în credinţă îl descoperim pe El în noi înşine, intrăm atunci într-o stare de pace şi bucurie. Dacă prin spovedanie îi încredinţăm Domnului păcatele noastre, El ni le va ierta reaşezându-ne în har. Primindu-L în Sfânta Euharistie, Hristos ne va face conştienţi de răul care este astăzi în lume şi chiar în inimile noastre. În acelaşi timp vom primi putere de a ne purta crucile cu iubire de a ne jertfi pentru cauza binelui şi de a privi lumea şi viitorul cu speranţă şi cu sensibilitate.”
De la ora 12.00, în Aula „Dumitru Stăniloae” a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, a avut loc festivitatea de decernare a titlului academic „Doctor Honoris Causa” Înaltpreasfinţiei Sale Părintele Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
La finalul solemnităţii decernării înaltului titlu academic a evidenţiat:
„Momentul acesta cred că a fost rânduit de Dumnezeu şi ales de Facultatea de Teologie din Alba Iulia, în perioada aceasta post pascală, ca un eveniment, un moment al bucuriei care vine de sus din cer pentru că toată activitatea pe care am depus-o cu neputinţele firii umane pentru că nu e o muncă desăvârşită, toate acestea au fost rânduite de Dumnezeu. Şi mulţumirea vine de sus, dar avem nevoie şi de preţuire reciprocă pentru că ne-am exprimat totdeauna respectul şi preţuirea faţă de Arhiepiscopia Alba Iuliei, faţă de Facultatea de Teologie în mod special prin colaborarea noastră academică, iată că acum primim ca un răspuns, un act de cinstire care nu este unul mic ci foarte valoros. De aceea mulţumim lui Dumnezeu în primul rând pentru această ocazie dar mulţumim şi celor care s-au străduit şi au chivernisit în aşa fel încât totul să se producă iată după Paşti într-o sesiune de Simpozion Internaţional, cu oameni deosebiţi care au vorbit despre jertfă, despre martiraj şi despre binecuvântarea lui Dumnezeu asupra celor care-şi dau viaţa pentru El.”
Detalii despre tema din acest an a simpozionului internaţional a oferit Părintele prof. univ. Emil Jurcan, Decanul Facultăţii de Teologie din Alba Iulia:
„Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia ne-a obişnuit în fiecare an să organizeze în prima decadă a lunii mai, un simpozion internaţional care se concretizează prin volume de cercetare profunde; şi anul trecut şi acum doi ani şi anul acesta cercetarea s-a structurat pe două volume, un total de peste 1000 de pagini, de studii pe tematica propusă, şi ne-am pliat pe cerinţa Sfântului Sinod de a organiza un simpozion cu tema „Euharistie şi martiriu – de la vechile catacombe la temniţele comunismului”. Este o bucurie la noi la Alba Iulia, să putem să localizăm ambele teme şi Euharistia şi Martiriul în locaţii de autentică realitate şi de un concret al cercetării propriu zis. Este vorba de Facultatea de Teologie, care se remarcă prin această tendinţă de spiritualitate profundă, iar a doua locaţie unde am organizat partea a doua a simpozionului este Aiudul unde, pe locul unde au fost îngropaţi martirii neamului s-a ridicat o biserică în cinstea lor. Acolo în biserică ne-am gândit să organizăm această parte a doua a conferinţei pe tema concertă a martirajului. Este o bucurie pentru noi la Alba Iulia, este o împlinire de-a avea aceste locaţii minunate spirituale dar şi de încărcătură istorică şi probabil în perspectiva viitorului de-a organiza anual întruniri sau sesiuni de comunicări pe tema ideii de martiraj, pe tema martirajului la Aiud. Ne-am dori ca Aiudul să fie un punct de referinţă pentru istoria neamului şi pentru cercetarea teologică.”