Întâlnirea municipală a tinerilor din Târnăveni- ediția a VI-a

12 Mai 2017
Imaginea a fost ștearsă.Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, Grupul de inițiativă pentru misiune și Tineret din cadrul Protopopiatului Ortodox Târnăveni în colaborare cu Liceul Teoretic „Andrei Bârseanu” și Colegiul Tehnic a organizat în data de 11 mai, „Întâlnirea municipală a tinerilor” cu tema „Iubirea la Români”

Evenimentul, ajuns la ediția a VI-a, l-a avut ca invitat pe domnul Magdan Leon și a fost conceput ca un atelier interactiv, foarte dinamic și atrăgător, cu elemente de teatru-forum, tinerii fiind invitați pe scenă, participând în mod direct la realizarea spectacolului.

Întâlnirea din acest an a fost creată ca un prilej de culturalizare de cea mai bună calitate și, în același timp, de relaxare și bucurie specific românească. Informațiile transmise prin intermediul spectacolului au fost fascinante, fiind prezentate într-un mod inedit și surprinzător, incitant și foarte atrăgător pentru tineri.

Cei prezenți au aflat date interesante din cultura românească, istorie, artă, și spiritualitate, informații care au născut în sufletele lor bucuria și mândria că ești român.

Spectacolul s-a încheiat cu un număr deosebit de teatru de umbre.

Pr.Protopop Sergiu DumitruImaginea a fost ștearsă.Imaginea a fost ștearsă.
Share