16 August 2017
Brâncovene Constantin, Domnitor cu chip senin, Ortodox, cult, iubitorDe ţară şi-al tău popor.
În ziua de Sfânta MarieCapul ţi-l tăiară ţieŞi celor patru fecioraşiCurajoşii tăi urmaşi.
În Ţarigard, în cetate, Toţi şi sfetnicul IanacheAţi fost întemniţaţi muceniciDa-n Credinţă neclintiţi.
Cu grele lanţuri la picioare, Plimbaţi în piaţa cea mare, Pildă să fiţi tuturor Duşmani ai otomanilor.
Îmbrăcaţi în haine albeÎn jurul podimului salbe,Drepţi şi demni voi aşteptaţi Domnului sufletul să-l daţi.
Lume multă-i adunatăÎn ziua de judecată,În juru-ţi totul fremătaCând se citea sentinţa grea.
Curând capul lui Ştefan Zbura tăiat de iatagan. Bătrâne Domn, te-ai clătinat Când viaţa astfel i-a curmat. Apoi, viteazul Constantin Răpus şi el de turc hain...Inima sângerează la toţiDar veţi muri ortodocşi.
Răducu tău e tras la față, Abia i-a mijit mustaţa.Turcii cruzi priveau la voi Din patru, au rămas doi.
Feciorul a căzut şi el. Matei rămas singurel Zise, alburiu la faţă:Aş vrea să rămân în viaţă!
„Dragul meu, nu-i cu putinţăSă renunţăm la Credinţă,Fii Brâncoveanu ca-ai tăi fraţiCe-au murit nevinovaţi!”
Se clatină sărmanul tatăŞi-şi şterge lacrima-ngheţată, Se-ndreaptă greu, îşi face cruceŞi vede pruncul ce se duce...
Curând şi sfetnicul iubit Fu şi el crunt mazilit.Din sângerosul măcel Mai lipsea unul - EL.
Murmur se-auzi-n mulţime, Toţi priveau acea minune: Cununi luminoase, mici Pluteau peste „mucenici".
Această poezie este scrisă de către credincioasa Ana, din Alba Iulia.
În ziua de Sfânta MarieCapul ţi-l tăiară ţieŞi celor patru fecioraşiCurajoşii tăi urmaşi.
În Ţarigard, în cetate, Toţi şi sfetnicul IanacheAţi fost întemniţaţi muceniciDa-n Credinţă neclintiţi.
Cu grele lanţuri la picioare, Plimbaţi în piaţa cea mare, Pildă să fiţi tuturor Duşmani ai otomanilor.
Îmbrăcaţi în haine albeÎn jurul podimului salbe,Drepţi şi demni voi aşteptaţi Domnului sufletul să-l daţi.
Lume multă-i adunatăÎn ziua de judecată,În juru-ţi totul fremătaCând se citea sentinţa grea.
Curând capul lui Ştefan Zbura tăiat de iatagan. Bătrâne Domn, te-ai clătinat Când viaţa astfel i-a curmat. Apoi, viteazul Constantin Răpus şi el de turc hain...Inima sângerează la toţiDar veţi muri ortodocşi.
Răducu tău e tras la față, Abia i-a mijit mustaţa.Turcii cruzi priveau la voi Din patru, au rămas doi.
Feciorul a căzut şi el. Matei rămas singurel Zise, alburiu la faţă:Aş vrea să rămân în viaţă!
„Dragul meu, nu-i cu putinţăSă renunţăm la Credinţă,Fii Brâncoveanu ca-ai tăi fraţiCe-au murit nevinovaţi!”
Se clatină sărmanul tatăŞi-şi şterge lacrima-ngheţată, Se-ndreaptă greu, îşi face cruceŞi vede pruncul ce se duce...
Curând şi sfetnicul iubit Fu şi el crunt mazilit.Din sângerosul măcel Mai lipsea unul - EL.
Murmur se-auzi-n mulţime, Toţi priveau acea minune: Cununi luminoase, mici Pluteau peste „mucenici".
Această poezie este scrisă de către credincioasa Ana, din Alba Iulia.
