Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia
„Mereu în sprijinul aproapelui” acesta este motoul pe care îşi construieşte zi de zi activitatea filantropică creştină Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.
Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia este o organizaţie non-guvernamentală a Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, având peste 16 ani de experienţă şi câteva mii de beneficiari. Asociaţia coordonează împreună cu filialele ei, sub binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu şi a Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, cea mai mare reţea socială din Patriarhia Română fiind model de bune practici în activitatea socială dar şi în zona educaţională unde derulează ample activităţi pentru combaterea abandonului şcolar. În decursul timpului organizaţia a dezvoltat parteneriate durabile şi serioase atât cu instituţii publice cât şi cu agenţi economici importanţi reuşind să arate cât de importantă este misiunea filantropică a Bisericii Ortodoxe Române.
În fiecare zi Asociaţia Filantropia Ortodoxă oferă ajutor, mângâiere şi dragoste familiilor şi copiilor în dificultate, bătrânilor bolnavi şi singuri, persoanelor cu handicap sau oamenilor fără adăpost.
Misiunea filantropică a Asociaţiei Filantropia Ortodoxă înseamnă:
• dragoste şi căldură părintească pentru copiii săraci sau orfani;
• masă caldă, ajutor, asistenţă medicală şi mângâiere pentru bunicii bolnavi şi uitaţi de cei din jur;
• un adăpost, hrană şi şansa de a-şi schimba viaţa pentru oamenii străzii;
• speranţă şi ocrotire pentru persoanele cu dizabilităţi.
Pentru activitatea sa derulată „mereu în sprijinul aproapelui” dar mai ales pentru seriozitatea cu care a construit şi dezvoltat reţeaua social-filantropică din Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, Asociaţia Filantropia Ortodoxă a primit în 2016 din partea Guvernului României statutul de utilitate publică.
Dacă doriţi mai multe informaţii despre Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia vă invităm să accesaţi site-ul nostru www.filantropiaortodoxa.ro