Din momentul Buneivestiri, începe o nouă epocă pentru mica noastră planetă. De aceea, la această sărbătoare cântăm: „Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu Fiu Fecioarei Se face”.
Din momentul Buneivestiri, începe o nouă epocă pentru mica noastră planetă. De aceea, la această sărbătoare cântăm: „Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu Fiu Fecioarei Se face”. De acum, omului i se deschide uşa încuiată a Împărăţiei lui Dumnezeu. Îngerul o numeşte pe Sfânta Fecioară Maria „plină de har” (Lc. 1, 28). Oare, ce înseamnă să fii plin de har? Aceasta înseamnă să fii desăvârşit, plin de virtuţi, angajat în „lupta cea bună a credinţei” (I Tim. 6, 12). Aşa a fost Maica Domnului, modelul sublim pentru orice creştin, în general, şi pentru femeia creştină, în special.
Maria din Nazaret s-a arătat „plină de har”, pentru că era „mănunchi însufleţit al virtuţilor”, cum o numeşte marele predicator Ilie Miniat (†1714). Ea este frumoasă la suflet şi la trup afierosindu-se total lui Dumnezeu, după cum rezultă din cuvintele: „Iată, roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Lc. 1, 38). Deci, Preacurata era virtuoasă pentru că era predată voii lui Dumnezeu, devenind instrument ales în mâinile Sale. Numai prin cel predat Lui, Părintele ceresc poate să-Şi exercite lucrarea Sa. Tot aşa, prin femeia ortodoxă plină de har, Dumnezeu poate lucra minunat în ogorul Bisericii şi în lumea răscumpărată.
Despre o persoană înzestrată cu anumite aptitudini sau talente, îi auzim pe unii zicând cu admiraţie: „Ce om cu har!”. Oare, cum îl percep mulţi dintre semenii noştri pe acest om cu har? De obicei, îl percep prin criterii exterioare care se referă la frumuseţea feţei, la eleganţa îmbrăcămintei, la nobleţea fabricată a modului de purtare, la rafinamentul vocabularului sau la performanţele atinse. Înţelegem, deci, că astăzi mulţi sunt sensibilizaţi numai de lucrurile de suprafaţă, care le provoacă impresii. Nu-i mişcă omul dinlăuntru, darurile sufleteşti, virtuţile vieţii şi integritatea caracterului. Pe toate acestea se cuvine să le aibă femeia creştină pe care o cizelează, ca un sculptor, Biserica, acest laborator al sfinţeniei şi al oamenilor harismatici cu adevărat.
Sfântul Apostol Petru, adresând îndemnuri femeilor, vorbeşte despre puterea neprihănită şi neprefăcută care trebuie să izvorască din fiinţa taină a inimii şi pe care Dumnezeu o preţuieşte (cf. I Pt. 3, 2-4). Pentru a fi aşa, femeia trebuie să o urmeze pe Maica Domnului, cea mai curată dintre femei. Această urmare sau imitare presupune ca trupul să fie ferit de pasiuni înrobitoare, iar sufletul să fie liber de pofte rele şi de gânduri necurate. O astfel de creştină păşeşte statornic pe calea virtuţii, dorind tuturor binele şi străduindu-se, după puteri, să se aşeze în slujba semenilor, care sunt fraţii noştri şi surorile noastre. Ea ştie că „cel ce nu-şi iubeşte fratele pe care-l vede, nu-L poate iubi pe Dumnezeu pe Care nu-L vede” (I In. 4, 20).
Plină de har este femeia ortodoxă, care nu face concesii răului şi păcatului, care nu este doar o creştină de duminică, ci poartă veşmântul luminos al caracterului creştin, tot timpul, în biserică şi în lume. Ea nu socoteşte Evanghelia un lucru depăşit, ci, crezând în Hristos şi în puterea cuvântului Său, nu se lasă dusă de curentul epocii. Ea are drept scop sfinţirea fiinţei şi a vieţii sale, călăuzindu-se după preceptele biblice, împărtăşindu-se frecvent cu Sfintele Taine al Bisericii, luptându-se, în fiecare zi, să ţină Legea dumnezeiască şi să-i slujească pe cei aflaţi în necazuri şi nevoi. Vieţuind în modul acesta, ea se învredniceşte, cu adevărat, să devină „locaş al lui Dumnezeu întru Duhul” (Efes. 2, 19). Ea spune mereu „nu” păcatului şi spune un hotărât „da” luptei pentru înnoirea vieţii, conştientă că fără sfinţenie „nimeni nu-L va vedea pe Domnul” (Evr. 12, 14).
Toţi creştinii, bărbaţi şi femei, alcătuim noul popor al harului. Să ne fie clar că nu este suficient să credem teoretic, ci credinţa noastră trebuie să fie „lucrătoare prin iubire” (Gal. 5, 6). Creştinul nu trăieşte doar viaţa biologică, ci şi viaţa duhovnicească. Evanghelia este regula şi criteriul femeii cu har, precum Însuşi Domnul a arătat când i-a zis tânărului bogat: „Dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile” (Mt. 19, 17). Aceasta înseamnă să trăim pentru Hristos, imprimând în existenţa personală trăsăturile vieţii creştine: evlavia, înfrânarea, iubirea şi dreptatea (cf. Tit 2, 11-13). Conştientă că viaţa noastră este Hristos, femeia creştină îşi spune sieşi ca Sfântul Grigorie Teologul: „Mai bine să nu fiu, decât să fiu fără Hristos”. Ajunsă la acest stadiu de gândire şi de trăire, femeia ortodoxă este o ucenică a Domnului, este un instrument sensibil în lucrarea misionară şi socială a Bisericii lui Hristos.
† IRINEU
Arhiepiscop al Alba Iuliei
(Cuvânt rostit la Simpozionul naţional „Împărăteasa cerului şi Mama noastră”, organizat cu prilejul întrunirii Asociaţiilor Femeilor Ortodoxe din Patriarhia Română, la biserica „Sfânta Treime” din Reghin, 9 septembrie, 2017).
