Biserica şi Şcoala sunt instituţiile sfinte din viaţa unui popor, ele completându-ne educaţia şi învăţându-ne „arta de a trăi şi de a muri frumos”, de a fi un om pentru oameni, fiind mai întâi pentru Dumnezeu.
Biserica şi Şcoala sunt instituţiile sfinte din viaţa unui popor, ele completându-ne educaţia şi învăţându-ne „arta de a trăi şi de a muri frumos”, de a fi un om pentru oameni, fiind mai întâi pentru Dumnezeu. Aceste instituţii fundamentale ne formează şi ne ajută să ne maturizăm. Cei ce lucrează în câmpul ecleziastic şi în cel didactic trebuie să fie conştienţi şi responsabili nu numai faţă de ei înşişi şi de familiile lor, ci şi faţă de Dumnezeu şi de întreaga familie a neamului românesc şi de istoria ţării. Ca să înţelegeţi mai bine datoria sublimă pe care o aveţi, ca directori şi profesori, îmi permit să vă prezint o icoană imaginară, pentru că Domniile Voastre sunteţi o icoană vie a acestui popor pe care îl slujiţi.
Închipuiţi-vă că aveţi în faţă o icoană imensă care înfăţişează, în două planuri, nişte scene. În planul întâi, pe un fond luminos, se află: 1) Un împărat sub care sta scris „Eu vă conduc pe toţi”; 2) Un general sub care era scris „Eu vă apăr pe toţi”; 3) Un episcop sub care era scris „Eu vă sfinţesc pe toţi”; 4) Un dascăl-învăţător sub care era scris „Eu vă învăţ pe toţi”; 5) Un muncitor textilist sub care era scris „Eu vă îmbrac pe toţi”; 6) Un ţăran sub care era scris „Eu vă hrănesc pe toţi”. În planul al doilea, pe un fond întunecos, se află un diavol, din gura căruia ţâşnesc, în forma unui fulger, cuvintele care vizează pe toţi cei din primul plan: „De nu vă veţi face bine datoria, eu vă iau pe toţi”.
Înţelegeţi acum că, reprezentând icoana neamului, trebuie să fiţi conştienţi de marea responsabilitate pe care o aveţi în cadrul şcolii româneşti. Noi trebuie să ne facem datoria faţă de fiii acestui popor, onorându-ne numele de român şi de creştin. Viaţa, ca dar suprem al lui Dumnezeu, înseamnă conştiinciozitate, responsabilitate, datorie. Trăind şi lucrând, avem uneori impresia că nu suntem apreciaţi sau că nu ni se acordă consideraţia pe care o merităm. În astfel de situaţie, se poate diminua râvna pentru ceea ce facem. Să ne reamintim, însă, că Hristos, Dascălul divin, a slujit fără să primească apreciere. Iar Sfântul Apostol Pavel scria corintenilor: „Noi înşine suntem robii voştri de dragul lui Iisus” (II Cor. 4, 5). În ciuda unor nedreptăţi, ofense sau a lipsei de apreciere, nu trebuie să vă lipsească efortul şi perseverenţa în împlinirea profesiei didactice, gândindu-ne că „nu este păcat mai mare ca păcatul iubirii de sine”, cum spune Sfântul Isihie Sinaitul.
Când vă exercitaţi misiunea de dascăli, apar unele obstacole, se ivesc oameni ostili şi circumstanţe potrivnice care vă pot determina să credeţi că nu mai puteţi continua lupta. Atunci poate veţi avea ispita de a vă demoraliza, de a vă da bătuţi, de a fi delăsători. Stareţul Varsanufie (†1913) povăţuieşte astfel: „Nu opri nicio clipă lupta cea mare, nu lăsa câmpul de frică, continuă lucrarea până la capăt. Biruinţa este ta, a celui ce te lupţi”. Un creştin adevărat nu devine delăsător, fiind permanent încredinţat că Domnul îi binecuvintează intenţiile, dacă sunt bune, nobile şi ziditoare. Un astfel de creştin, fie el profesor, preot, medic, militar sau inginer, se predă în mâinile lui Dumnezeu, merge mai departe fără să-şi cruţe eforturile. Fortificat de tăria credinţei, el uită de sine şi suportă fără crâcnire dificultăţile ce-l împresoară. Iată de ce e bine să-l ascultăm pe Sfântul Apostol Pavel care îndeamnă: „Să nu slăbim în a face binele, căci la vremea cuvenită vom secera, dacă în noi nu se va istovi râvna” (Gal. 6, 9).
Directorii şcolilor din România şi toate cadrele didactice ale acestor instituţii de formare intelectuală şi spirituală trebuie să ştie că munca lor este o misiune, un apostolat. Pentru aceasta se cere, mai întâi, competenţă şi o continuă perfecţionare a cunoştinţelor, fiindcă desăvârşirea în orice domeniu nu are limite. În al doilea rând, se cere dragoste faţă de copii şi de tinerii învăţăcei, „căci unde dragoste nu e, nimic nu e”, precum zicea Marin Preda. Iubirea creează, insuflă, dezvoltă. În al treilea rând, se cere exemplul personal care „este singurul mod de a-i influenţa pe ceilalţi”, cum scria filosoful german Albert Schweitzer (†1965). Elevii trădează o atitudine generală de neîncredere în spusele dascălilor pentru un singur cuvânt spus şi încălcat. Mai trebuie să se ştie că cel înrolat în cariera didactică se cuvine să aibă credinţă în Dumnezeu, pentru că în şcoală se pregătesc oameni pentru viaţă, şi acest lucru e imposibil fără credinţă. Pe bună dreptate, Patriarhul Miron Cristea sublinia: „Adevărata învăţătură este numai aceea care se întemeiază pe credinţa în Dumnezeu”.
În societatea contemporană, marcată de avalanşa falselor valori şi a zeităţilor mincinoase, dascălii sunt chemaţi să se angajeze efectiv în educarea copiilor şi a tinerilor. În acest scop, este bine ca ei să întrebuinţeze, cu iscusinţă, întregul arsenal pedagogic, îmbinând îngăduinţa cu exigenţa şi bunătatea cu asprimea. Aceasta să o facă, fără ezitare, bazându-se pe cuvântul revelat: „Pe cine îl iubeşte Domnul, pe acela îl ceartă şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte” (Evr. 12, 6). Copiii trebuie învăţaţi să se ferească de droguri, de alcool, de fumat şi de viciile care şubrezesc sănătatea biologică şi morală, diminuându-le puterea de muncă. De asemenea, copiii trebuie învăţaţi să iubească virtutea, spre a fi harnici, cinstiţi, buni şi demni. Lăsaţi în voia lor, fără a li se pune nici un frâu, ei nu pot deveni oameni de caracter. De aceea, Asterie al Amasiei ne avertizează: „Când tinereţea este lăsată de capul ei şi nu ştie nici de frică, nici de ruşine, atunci toate se pierd şi se nimicesc”.
Precum procedează părinţii în familie, tot aşa şi profesorii au datoria de a-i face pe copii să iubească Şcoala şi Biserica, aceste două instituţii tradiţionale ale neamului românesc. La şcoală mergi spre a te pregăti pentru viaţă, spre a te instrui, spre a cunoaşte lumea. Astfel, mai târziu, societatea poate să aibă în tine un sprijin şi un ajutor, nu un om de nimic pe care să-l poarte în spate şi care să-i creeze greutăţi. Iată de ce este atât de necesară predarea Religiei în şcoală. Scriitorul şi lingvistul Ion Heliade-Rădulescu (†1872) afirma: „Religia este cea dintâi piatră de temelie pe care se poate ridica zidirea unei societăţi”. Fără educaţie religioasă, nu este o artă de a trăi frumos, nu este şansă de fericire, care vine din credinţa în Dumnezeu. Un necredincios, un negativist, filozoful David Strauss (†1874), după mult zbucium sufletesc, când copilul său a împlinit 12 ani, l-a trimis la un preot ca să-l înveţe Religia creştină şi, apoi, să-l boteze. Preotul, mirat, întrebă dacă nu cumva este vorba de o glumă sau de o ironie. „Nu glumesc – a răspuns Strauss. Doresc, iubite părinte, ca fiul meu să fie mai fericit decât mine”.
În încheiere, stimaţi dascăli, vă îndemn, cu smerenie, să nu-I întoarceţi spatele lui Hristos şi nici să-i împiedicaţi pe alţii să-şi exprime sentimentele de adoraţie pentru Hristos-Domnul, „întru Care sunt ascunse toate vistieriile înţelepciunii şi ale cunoaşterii” (Col. 2, 3). Să credem că Adevărul există doar lângă Hristos, Care ne-a chemat din întunericul înşelăciunii şi al neştiinţei „la lumina Sa cea minunată” (I Pt. 2, 9). Cuvântul Lui este veşnic. Evanghelia Lui este nemuritoare. Calea indicată de El duce la realizarea celor mai frumoase şi legitime aspiraţii. Doar în persoana luminoasă a Divinului Mântuitor, noi putem afla călăuza cea neînşelătoare, lipsită de greşeală. El ne descoperă pe Dumnezeul Cel adevărat, ne descoperă valoarea omului şi sensul vieţii noastre. Toate acestea ne determină să fim convinşi, cu Sfântul Paisie Aghioritul, că „dacă Hristos este Piatra cea din capul unghiului, atunci nimic nu ne va înfricoşa”. În speranţa că mesajul meu vă este folositor, Îl rog pe bunul Dumnezeu să vă dăruiască har, sănătate şi rodnicie binecuvântată în nobila misiune didactică.
† IRINEU
Arhiepiscop al Alba Iuliei
(Cuvânt adresat directorilor şcolilor din judeţul Alba, în cadrul Şedinţei anuale de evaluare a sistemului preuniversitar de educaţie - Starea învățământului din județul Alba, Alba Iulia, 3 octombrie 2017)
