418 ani de la intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia

1 Noiembrie 2017
Miercuri, 1 noiembrie a.c., împlinirea a 418 ani de la intrarea triumfală a voievodului Mihai Viteazul în cetatea Alba Iuliei a fost sărbătorită printr-o manifestare desfăşurată în faţa palatului în care acesta a locuit în prima jumătate a anului 1600 și în faţa statuii ecvestre, ridicată în anul 1968, în amintirea primului unificator al Țărilor Române.
Manifestările au debutat cu intonarea Imnului Național. După oficierea slujbei de Te-Deum, muzeograful Tudor Roşu, istoric în Cadrul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, a evocat printr-o alocuțiune, personalitatea marelui domnitor precum şi însemnătatea momentului istoric comemorat. La final au fost depuse jerbe, buchete și coroane de flori din partea autorităţilor locale şi judeţene, partidelor politice și reprezentanților mass-media.
Mihai Viteazul a fost ban de Mehedinţi, stolnic domnesc şi ban al Craiovei, apoi domnitor al Munteniei şi, pentru o scurtă perioadă în anul 1600, conducătorul celor trei provincii istorice care formează România de astăzi. După victoria asupra lui Andrei Bathory, în bătălia de la Şelimbăr (28 octombrie 1599), Mihai Viteazul a intrat triumfător în Cetatea Alba Iuliei, unde s-a proclamat „Domn din mila lui Dumnezeu al Ţării Româneşti şi al Ardealului”. Intrarea triumfală a avut loc în data de 1 noiembrie 1599, primind cheile oraşului chiar din partea episcopului romano-catolic Demetrius Napragy.
Voievodul a organizat Cancelaria domnească, prin care a început să emită, pentru prima dată în Transilvania, acte oficiale în limba română, alături de cele în latină şi slavonă. Domnitorul a înființat la Alba Iulia una dintre cele mai importante instituţii culturale româneşti din Transilvania, Mitropolia Bălgradului. Într-un timp foarte scurt, el a reuşit să construiască o catedrală mitropolitană, cu hramul „Sfânta Treime”, şi clădirile aferente pentru sediul mitropoliei, demolate însă de autoritățile habsburgice în 1715. Voievodul a fost ucis de mercenari valoni în tabăra de la Câmpia Turzii, la data de 9 august 1601. Trupul acestuia a fost îngropat într-un loc rămas necunoscut, dar capul a fost dus în Ţara Românească şi înmormântat la Mănăstirea Dealu.

Share