Prima întâlnire a Grupului de Inițiativă pentru Tineret al Protopopiatului Ortodox Târgu Mureș

Aflându-ne în Anul Centenar, când se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, pe cuprinsul Protopopiatului Ortodox Român Târgu-Mureș, cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, se organizează mai multe întâlniri cu elevii din liceele şi şcolile gimnaziale, unde vor fi dezbătute teme dedicate Anului centenar. Aceste întâlniri sunt organizate de Grupul de Inițiativă pentru Tineret al Protopopiatului Ortodox Român Târgu-Mureș, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Mureș, gazde fiind mai multe școli din oraş și din centrele regionale ale protopopiatului: Band, Râciu, Ungheni şi Sângeorgiu de Mureș. Prima întâlnire din acest an a avut loc la Band, joi, 22 februarie 2018, unde au participat elevii şi preoții din parohiile învecinate. În prima parte, domnul profesor Claudiu Cătinean a prezentat tema istorică ,,100 de ani de unire şi dăruire”, bine documentată, evidențiind rolul preoților şi credincioșilor din zonă la Marea Unire. În a doua parte a întâlnirii, părintele secretar Eugen Cândea a vorbit despre ,,Frumusețea tinereții şi a vieții”, încununată de trăirea cumpătată în spirit creştinesc. La final, elevii au prezentat un moment artistic cu referire la subiectul întâlnirii.

Pr. Horațiu Sita

Share